Prima comandă de pe Amazon

După cum ziceam pe-aici, din iulie anul acesta Amazon livrează și în România, altceva decât cărți și DVD-uri. Așa că nu am lăsat să treacă luna fără să-mi comand ceva.

okeDupă ce Intel renunțase la sfârșitul primăverii să lanseze ochelarii Vaunt* care arătau normal (cel puțin față de Google glasses, care au migrat în zona enterprise), intenția mea de a-mi lua un gadget de genul acesta scăzuse spre zero.

Ochelarii cu cameră video din oferta emag arată cam ciudăței și plasticoși, așa că am zis să arunc o privire pe Amazon. Am găsit un model low-price (50 $) care arată cât de cât bine (nu am curaj să mă gândesc cât timp vor funcționa) și am început să verific opțiunile de livrare. De pe amazon.com, 315 lei cu tot cu taxe vamale, mult peste cei de la emag (195).

Am încercat pe amazon.co.uk, de unde nu se plătesc taxe vamale, dar același model, sub alt nume, ieșea doar cu 20 de lei mai puțin, adică 295, cu mai bine de 100 lei peste emag. După mai multe căutări, timp în care n-am pus botul pe ofertele mai scumpe de pe .co.uk, dintr-o dată un produs chinezesc a devenit livrabil spre Cluj, așa că l-am luat. 205 lei, și îmi ajunge până la sfârșitul lunii 😉 asta pentru că am ales un produs fullfiled by Amazon. Promit să fac un review!

* nu vreau să lungesc prea mult vorba despre Vaunt, deși sunt convins că vom mai auzi de acest vearable device. După Google Glass, un dispozitiv respins de societate de teamă că va fi folosit spre a urmări aspecte intime fără cunoștința subiectului, Intel crease o pereche de ochelari care arătau exact ca ochelarii obișnuiți de vedere.

Vaunt nu aveau nevoie de ecran, cameră sau butoane de control montate pe ramă, proiectând informații direct pe retina utilizatorului. Noua lor tehnologie cu proiecție laser mi s-a părut în același timp scary, dar revoluționară. Probabil că au considerat că nu și-o vor amortiza, sau că nu e încă momentul lansării?

Reclame

Revista presei locale

În timp ce presa locală preia de zor știrile de la centru privind revocarea procurorului-șef al DNA, Ziarul Făclia anunță că Pavel Fadei va fi noul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, după ce magistratul promovat concursul organizat pentru ocuparea acestei funcţii de Consiliul Superior al Magistraturii.

descărcarePe cluj.social, câteva din declarațiile Laurei-Codruța Kovesi după revocare. Aflați de pe cluj.buzz cine asigură în locul său interimatul la DNA. Pe situl revistasinteza.ro Vasile Sebastian-Dâncu publică editorialul Capitalismul românesc – o mare neînţelegere, în deschiderea noului număr al revistei Sinteza:

Văzut din multiple unghiuri, capitalismul românesc este un sistem hibrid, dar mai ales o copie, un împrumut neconvingător. Este raţional să credem că este un produs al unei etape istorice peste tot în lume.

Faptul că nu ne putem închipui nimic dincolo de el sau suntem inhibaţi să facem asta este o altă problemă.

Un interesant reportaj publică azi Actual de Cluj despre Institutul porților închise. În cuprinsul său, un interviu cu doamna Carmen Uscatu, fondatoarea fundației Dăruiește Viață, din care aflăm cum au încercat să inițieze la Cluj mai multe proiecte pentru bolnavii de cancer, dar s-au lovit de un zid impenetrabil.

Situl suporterilor CFR Cluj arată cum a reușit Billel Omrani să speculeze la maxim interesul mai multor cluburi pentru el, semnând duminică prelungirea contractului cu clubul din Gruia. Chiar dacă nu va continua în cele din urmă la Cluj, pierzând stagiul de pregătire, măcar francezul nu va întări o rivală la titlu.

 

De la stat la privat și-napoi

În anii `90 toată lumea vorbea de „privatizare”, un praf în ochii publicului aruncat de cei care nu știau pe ce să pună mâna mai întâi, să-și însușească. Au mușcat-o câțiva fraieri care și-au făcut firme și au plătit impozite la stat, ca să aibă primii cu ce să plătească polițiști să-i apere și procurori să-i „albească”.

Acum trendul s-a inversat, antreprenorii sunt „rara avis” și toată lumea visează la un post la stat, unde se zice că ar fi de-ajuns să te prezinți la program, să-ți faci orele de muncă și apoi s-aștepți ziua de leafă, care vine negreșit. Până și jurnaliștii din presa locală, câini de pază ai democrației și administrației, au ajuns să viseze la așa ceva. Am scris câte ceva despre asta aici.

O mică întâmplare a reținut atenția presei locale: Tiberiu Farcaș de la clujulcultural a candidat (singur) pentru un post de muzeograf. Mulți l-au invidiat pentru asta, chiar foștii săi colegi din presă. Dar cel mai mare opozant al său s-a dovedit Sergiu Leon Rus, fost judecător la Curtea de Apel Cluj și exclus de două ori din magistratură, care l-a făcut sinecurist wannabe:

Farcas este un incompetent notoriu, dezaxat si cu dificultati de invatare si redare, probleme reale si mari. Nu știe nici o limba straina, nu la nivel de termeni tehnici, cum se pretinde, ci nici la nivel de baza. Un ziarist poate fi muzeograf, fara indoiala, dar nu asta, care nu e nici ziarist, ci un accident istoric, si nu in conditiile astea de aranjament. Postul i l-a scos un amic care il si examineaza, pe pile, ca aranjament.

Asta ca dovadă că e greu pentru judecători să stea pe tușă, așa că judecă pe cine pot și ei, pe facebook 🙂

Moniseur Soirs

După aproape un an de tăcere, domnul care scrie pe blogul Soirs și-a reluat postările. Din câte am reușit să aflu până acum, Soirs este traducător din limba franceză. Rândurile sale ascund un romancier, căruia-i citesc blogul cu bucuria de a regăsi un autor valoros, de a citi o pagină bine scrisă, plină de conţinut.

„Notele scrise de el pe acest blog sunt mici bijuterii, exerciţii de hermeneutică de cea mai bună calitate. Un Camus balcanic altoit cu Houellebecq”, spunea cineva despre domnia sa. Subscriu 🙂

Mi-am făcut cont pe Patreon

La cererea publicului, mi-am făcut și eu cont pe cel mai popular site de susținere a creatorilor. Dacă apreciați ce/cum scriu, mă puteți susține cu 1 RON* pe Patreon. Doar Mălin Bot să aibă cont acolo, să mimeze jurnalismul independent? Și apoi, nu cred că acela e modelul de știri pe care vreți să le vedeți de-acum înainte…

Este o vorbă sau o așteptare prin blogosferă, circulă de o vreme încoace și sună cam așa:

Ești blogger, scrie ceva să mă râd.

Or, eu nici un îndârjit ca Mălin nu sunt, nici circar n-am de gând să devin, deși mi-e clar că audiența te modelează. Sunt câteva idei sau adieri de gânduri pe care-am să le las în continuare aici, pe blog, și unele forme incipiente de scrieri pe care am să le pun pe inimdecarte.ro, însă cele mai serioase proiectele ale mele le veți găsi de acum înainte doar pe Patreon.

Asta fiindcă am observat că oamenii nu citesc pe internet decât chestii cu care sunt dinainte de acord, așa că n-am de gând să tulbur eu aburii călduți din mintea serial-readerșilor. Am în lucru de aproape un an un roman polițist (despre cazul Omului cu ciocanul), și de mai bine de trei unul istoric (despre Transilvania) și o nuvelă SF. Sunt proiecte care stagnează și da, subscripția aceea infimă de 1 leu* m-ar putea face să le reiau.

* – nu există opțiune de 1 leu la americanii ăia, suma minimă e 1 $ (un dolar), sorry. Mă rog, atâta e și un ziar.

PS: poți să-ți faci și tu cont pe Patreon, durează 10 minute, click aici.

Gale, festivisme și amintiri

N-am asistat niciodată la vreo Gală de premiere de la TIFF. Exceptând Zilele filmului românesc și Premiul pentru debut, Competiția festivalului de film Transilvania mi s-a părut de la an la an tot mai slabă. Mi-au plăcut însă ultimele trei-patru Gale de deschidere, despre câteva am și scris pe blog. De la ediția XVII însă, genul ăsta de spectacol dispare, înlocuit de discursuri sforăitoare.

Sper să fie doar un intermezzo până ce organizatorii vor găsi altă formulă pentru festival, pentru că se pare fie că actuala era prea costisitoare, fie că s-au plictisit ei de ea. Tocmai acum când mi-am adus și eu fiica la gală, să vadă un spectacol, am asistat la lecții de cinema angajat – ținute noaptea, pe răcoare. Aici se pare că funcționează același principiu ca și la schimbarea brandului: la un moment dat, cei care se promovează ani la rând simt nevoia să schimbe ceva.

Momentul coincide însă cu cel în care publicul abia se familiarizează cu elementele de identificare a mărcii, iar schimbarea îl ia pe nepregătite – poate chiar îl derutează. În fine, toate schimbările astea pot fi cosmetizate, anunțând o ediție nostalgică, șamd. Până una-alta însă, e clar că festivalul trăiește din amintiri. Oricum fiecare Gală de deschidere (la care jumătate din participanți sunt invitați, iar cealaltă e formată din plătitori de bilete) a avut parte de discursuri bizare, dar ultima le-a cam întrecut pe toate.

Îmi amintesc de ediția a XIV-a când Tudor Giurgiu bătea apropo-uri tinerilor politicieni locali care îi tot cer invitații, și jumătate din Piață se foia pe scaune (pentru că rar de tot aluziile astea îi ating pe cei vizați). Despre ce era vorba? În acel an era programată nunta lui Mihai Seplecan, și tânărul prezident de Consiliu Județean rezervase Castelul Bonțida, punând în pericol weekendul la Castel devenit o tradiție pentru festival.

Totul a culminat cu telefonul secretarei de la CJ Cluj, întrebând când primesc invitațiile la TIFF 🙂

Disconecting people

Dacă telefonul o fi avut la vremea lui puterea asta de a conecta oamenii, transmițând voci la distanță – pe care le auzi ca și cum ar fi lângă tine – internetul se pare că merge într-o altă direcție. Oamenii devin din ce în ce mai puțin exigenți cu ei înșiși, dar tot mai exigenți cu ceilalți – de cunoștințele virtuale vorbesc.

În loc să conecteze oamenii, experiențele virtuale îi duc mai degrabă într-o zonă confuză: dezacordurile se tranșează mai rapid, distanța nu e o problemă, ba chiar ajută aici. Celălalt e departe, așa că reacția lui nici nu mai contează pentru tine, asta, dacă a contat vreodată. În plus, cuvântul scris nu mai înseamnă aproape nimic – doar o zamă de cuvinte.

Nu mai recomandați hosting. Probați

Cai care recomandă Amazon Web Services sau hosting în ţări scumpe ca Germania (pentru că da, există un hub la Frankfurt) sunt puţin rupţi de realitate. Totuși, bloggerul de nişă caută un serviciu de 3-5 euro pe lună pe care să-i meargă OK un WordPress de 100 de mb şi un trafic de 2-300 de unici pe zi. Nimic rău în asta, doar că:

Dacă ipoteticul nostru blogger prinde o zi bună în care 1% din unici să-i dea share la un articol și are un spike de 1.000 citiri, s-ar putea să vrea ceva mai mult. Abia atunci încep problemele: totuşi, ce firmă să aleagă? Săptămâna trecută a fost o problemă la Webfactor și siturile unor bloggeri cunoscuți au căzut 4 zile atunci.

Unii spuneau că ar fi fost în total vreo 20.000 de site-uri românești căzute, nimic oficial însă. Până la urmă firma clujeană și-a mutat serverele în ograda SimpliQ și pentru o vreme isteria s-a calmat. În acest contextul a reapărut discuția legată de „săracii” care își cumpără hosting de 2-3 euro. „Ce, ai hosting ieftin și te aștepți să-ți și meargă?! Săracule!”

Mi se pare de prost gust să desconsideri bloggerii care vor hosting ieftin, fie și de 1 euro dacă se poate. Ei au varianta WordPress sau Blogger free. Nimeni nu va porni din start cu hosting de 10 euro pe lună dacă situl lor n-are trafic (așa că nu poate acoperi aceste cheltuieli). Toți pornim de la nivelul minim, oricare ar fi el, și vrem să creștem. Eu am pornit blogul cu hosting free, m-am mutat apoi pe gazduire shared unde îmi revine un euro/website.

Dacă ai o firmă de hosting și vrei să-ți crești cumva clienții, să îi fidelizezi, ar trebui să-i respecți și pe cei cu hosting de 1 euro. Și dacă se poate, să îi educi. Clienții sunt așa cum ți-i crești, și cred că merită efortul de a le explica diferența între un hosting de 1 euro și unul scump. Nu-ți permiți să oferi hosting de 1 euro? Nicio problemă, pornește de la prețul minim pentru care poți garanta calitatea. Dar asumă-ți asta.

Pierzi clienții mici (noi), dar îi păstrezi pe cei importanți. E ca și cum un alt furnizor ți-ar spune: „îți livrez acest produs, dar nu te aștepta să fie bun”. Ceva adevăr este aici, dar se referă la servicii unde e valabil principiul 2 din 3: dacă e bun și ieftin, nu te aștepta să fie rapid. Iar dacă e și rapid și bun, nu poate fi ieftin 🙂

Blogger 3D

Să tot fie vreo doi ani de când n-am mai scris pe blog. Motivul: nu mai voiam doar „un soi de jurnal” online și căutam un altfel de jurnal – mai practic.

b4Atâta doar că de când internetul a cam devenit 3net (utilizatorii săi mutându-se pe Facebook, care începe să monopolizeze traficul, pregătindu-și propriul ecosistem, împreună cu Google și Amazon), temele de discuție, în loc să fie mai „deștepte” sau mai variate, au devenit mai superficiale.

Blogosfera, ce a mai rămas din ea (sau ceea ce a devenit) mi se pare tot mai gregară, dominată de trei tipare umane – cel puțin atâtea am reușit eu să disting:

  • unul impus de cititori: ești blogger, scrie ceva să mă râd
  • trendul printre bloggeri: hai să vorbim între noi și să ne dăm A-listeri
  • jurnaliștii: măh copii, dacă v-aș spune io…

Iar ăsta e un soi de lanț trofic. Interesant e că bloggerii sunt citiți atât de cei care, satistiți de știri, caută online mai degrabă un stil sau atitudine, decât informație; cât și de jurnaliștii care adulmecă după ceva nou – sau, rămași fără obiectul muncii (odată cu închiderea multor oficine de presă) scriu/citesc blogguri din obișnuință, ca să nu-și piardă deprinderile.

b1

În orice caz, nu știu dacă un blog personal te ajută să te organizezi sau, dimpotrivă, îți încurajează latura superficială. Cu ce te-ajută să scrii pe-aici despre ceea ce te preocupă / te interesează? E un pas înainte sau rămâi cu simpla satisfacție că „ți-ai notat”? Poate fi o pierdere de timp, ca mai totul. Sau nu?

 

Câte firme de apartament sunt în Cluj?

O recentă analiză KeysFin arată că din totalul celor 550.000 de firme active din România peste 100.000 au sediul social la aceeaşi adresă cu administratorul sau unul dintre acţionari. Analiştii KeysFin precizează:

Din estimările noastre, realizate prin sondaj, cele mai multe firme au doar sediul social acasă la cei în cauză, fără să și desfăşoare activitate, astfel că nu vor fi impozitate suplimentar. Acesta este şi motivul numărului mare de declaraţii depuse până acum

firme.png

Din totalul celor 108.363 firme de apartament identificate, cele mai multe sunt din Bucureşti, 23.523. Procentual, 19% din cele 122.052 de firme active din Capitală au sediul acasă la patron, acţionar sau administrator. Urmează cine altcineva decât… Clujul, cu 7.039 firme de apartament din totalul de 30.597 (23%). Însă cea mai mare pondere procentuală a firmelor de apartament se înregistrează în  Hunedoara (25,3%), Buzău (23,9%) şi Mehedinţi (23,6%).

Datele arată că, în medie, 20% dintre firmele din România sunt înregistrate acasă la acţionari sau administratori. Majoritatea covârşitoare a acestora (98%) sunt microîntreprinderi, cu maximum 2 salariaţi declaraţi