Oameni și crize

Poate că n-aș fi observat că e vreo mare criză în jurul meu, dacă n-ar fi fost oamenii. În puținele momente în care mi-am permis / am avut timp să-l străbat, orașul arăta ca într-un episod hiper-real şi, în același timp, puţin cinematografic, al unei distopii. În ciuda articolelor ce par să te informeze, dar de fapt își propun doar să te sperie, criza nu e încă mai nimic. Timpul nu le rezolvă pe toate ci, uneori, le complică.

Cu toată infodemia dublată de teoriile conspirației, s-ar putea să trăim, în cele din urmă, o Apocalipsă de mâna a doua. O criză sanitară dublată, posibil sau nu, de mult-prevăzuta criză economică ce urmează după ea, și de criza birocratică începută cu trei declarații schimbate într-o singură (primă) perioadă de carantină și care se va sfârși, cel mai probabil, cu dosar cu șină. Dar oamenii! Pare să fie lipsă de eroi, iar aceia s-ar putea să nu aibă nevoie de noi. E plin, în schimb, de mici Rockefelleri.

Toți micii bogăței așteaptă să vadă sânge pe străzi ca să cumpere, fiindcă au citit ei că acum e de cumpărat, când scad toate. Dar ei mai așteaptă, să scadă și mai mult. Apoi, teorii: că bogații vor fi cei mai afectați, ba că săracii – depinde cine le emite. Presupuneri. Oricât de mult sau puțin am testa, că avem sau n-avem destule teste, oamenii sunt cei care, SINGURI, se supun și-i supun și pe cei din jur la testări psihologice. Nu suntem nici pe departe perfecți, dar nu de asta o să murim. iudaIată un comportament cu care va trebui să ne obișnuim: cunoscuții noștri își proiectează supărări anterioare asupra unora care nu au nicio legătură cu pățaniile lor. Cu toții avem câte un coronavirus de ucis și, cu tot apetitul exagerat pentru psihologie din ultimii ani, nu știa nimeni cum te poate schimba pe dinăuntru o epidemie. Ei bine, acum se va afla partea urâtă. Încă nu s-a mişcat ceva în oameni, ca evoluţie personală, provocând perplexităţi, nedumeri filozofice, revelaţii dramatice, sau măcar o modestie ultimă; tot ce vezi sunt spaime.

Frici pure, adânci; frica de ceilalţi, apoi de tine însăţi, de propriile boli, slăbiciuni – mai puțin de felul în care vei reacţiona. E naiv să te aştepţi ca prima criză din lanț să fie măcar vreun pic pedagogică. Dar va urma. Suntem tentați să livrăm explicaţii pentru tot ce ne înconjoară, fiindcă azi toată lumea cere explicații, toți vor să fie convinși și satisfăcuți până în ultimele detalii. Ce lipsește însă – un detaliu important – este simțul măsurii. Nu știm să ne oprim. Nici să mai gândim și cu mintea noastră.

Să revenim la viață: cu ce s-a schimbat ea, în mod esențial? Cu mai nimic, a mea cel puțin. Sunt la fel de ocupat, merg la job, unde sunt din ce în ce mai multe de făcut, cu toate că nu mai sunt la fel de mulți clienți, dar cei care mai sunt vor avioane (vai, dar există mici zgârieturi, nu se poate, nu ne-ați adus azi marfa pe care nu v-am plătit-o ieri, dar de ce nu nu-ați spus, șamd). Schimbarea ține, cum am zis, de oameni. Dacă până acum erau doar ipocriți, acum sunt crizați: dacă nu mai putem fi într-un mare fel, ia să fim în mai multe feluri.

Dar măștile cad, cel puțin pentru amatorii de teatru – chit că meseriile artistice vor dispărea o perioadă, cel puțin până se așează criza economică peste tot și ne lămurim cum ne mai putem distra, vreodată. Cum zicea Noica? „Ne e frică de singurătate. Când rămânem singuri, luăm o carte, sau scriem o carte, sau fluierăm. De ce să ne fie frică? Poate de la singurătate încolo începem noi înşine”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.