O dimineață răcoroasă

În urma scandalului de presă umbla vorba că şi alte angajate ale Companiei de Apă pozaseră goale, că exista chiar și un film erotic, care circula deja prin oraș. Întâmplarea aprinsese imaginația multor bărbați, ca și a a femeilor, însă din motive diferite. Eu îmi dorisem atunci, pentru prima oară, să devin jurnalistă. Să aflu cum ajunsese Nina aici, ce superficialitate bolnavă o făcuse să intre în acel joc, ce inconștiență…

— Și, o s-o angajați? l-am întrebat cu speranță pe Primar.

— Oricât aș vrea, spuse el cu regret – și chiar părea că regretă – nu ne putem compromite imaginea cu așa ceva. La Compania de Apă e un imens scandal de imagine, ăsta-i adevărul. Închipuie-ți ce-ar spune presa, dacă ar afla că noi…

Nu mă puteam pune în poziția lui, nici să mă gândesc la binele unei instituții. Faptul că o compătimea pe nefericită dar nu o ajuta, de teamă să nu se păteze, mi se părea totuși, o ipocrizie. Poate atunci să fi încolțit în mine gândul că omul din fața mea este totuși, coruptibil.

— Știți ce, dom` primar, hai s-o lăsăm baltă, i-am zis, plictisită și am dat să plec, când am observat din partea lui un neașteptat interes pentru mine.

Își proptise bărbia în piept și mă privea de jos în sus, într-o poziție nefirească pentru el, marele bărbat. Iar asta, în loc să mă enerveze, m-a dat complet peste cap, făcându-mă să roșesc din cap până-n picioare și să ies încurcată din birou. Astfel de momente le treci sau nu cu vederea, ca femeie, după cum ești indiferentă sau nu față de persoana care le provoacă.

Iar eu nu știam, surprinsă de privire, ce poziție să iau, cum să mă comport. Nu știam, la urma urmei, cine sunt. A trebuit să aștept a doua zi dimineața, înainte să se crape de ziuă, când doar lămpile orașului sclipeau gălbui în felinare, ca să ies din patul meu cald și din visele confuze și să mă proptesc în geamul bucătăriei. Nu se vedea țipenie de om, ora gemea de singurătate, și m-am întrebat atunci ce primisem cu adevărat de la viață, față de ce așteptări aveam.

Ce se alesese din așteptările fetei care se visa întâi balerină, apoi scriitoare și ieri, măcar o incisivă jurnalistă? O mașină porni, stricând momentul în care totul putea fi contemplat, încă, înainte să se întâmple. Eu n-o aveam nici măcar pe asta, depindeam de soț ca să ajung la serviciu ca o doamnă, să nu trebuiască să mă amestec cu ceilalți, în un autobuz.

Dar asta nu puteam să admit la orice oră, că trăiam un soi de sărăcie de lux. Și cel mai rău, aveam senzația că nu exista nicio șansă de evadare de aici. Îmi iubeam soțul ca pe un frate. Dormeam împreună, trăiam în brațele lui, în mirosul și căldura lui, dar pasiunea zburase dintre noi. Nu știam unde, nici nu conta.

* fragment din ORASUL imPOSIBIL, roman în curs de apariție. © foto: Crina Prida

– continuă aici

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.