Jurnal de festival

Ca un participant ocazional la festivaluri, nu am acordat o atenție deosebită acestui gen de manifestări așa-zis culturale. Zic așa-zis, pentru că festivalul este o manifestare a culturii de masă, populare. În consecință, termenul se asociază mai degrabă cu folcloric, ori cu alt gen muzical: festival pop, electro-festival șamd. Acum, ca să ieșim din zona teoretică, trebuie să admit că am luat în serios festivalurile datorită manifestărilor tot mai serioase care au loc în Cluj. Datorită participării orașului în competiția Capitală Europeană a Culturii (acesta este termenul cu care CE vrea să înlocuiască „vechea” Capitală culturală europeană) aici s-a pus la punct o strategie culturală care a permis un salt peste fatidicul 1% din bugetul local alocat culturii.

ec-official-logo.jpgDin câte știu eu, Clujul este un caz unic în România la acest capitol; inclusiv Timișoara, orașul desemnat CEaC pentru 2021, declara acest procent undeva la 0,8% din bugetul local. Sigur, cifra nu este relevantă în sine – contează și la ce valoare a bugetului se aplică, ca și unde merg acești bani (doar la manifestările mari, sau se distribuie și mai-micilor asociații culturale) desigur, dar este totuși un indicator. Ei bine, Clujul a pierdut competiția amintită deoarece, după părerea mea, a furat startul. Seduși de farmecul propriei strategii (concepută sub sloganul prin noi înșine) ale cărei proiecte concrete erau deja conturate, spre deosebire de celelalte orașe din competiție, ei bine tânăra echipă clujeană a și început s-o aplice, iar efectele au fost sesizabile în ultimii ani: evenimente precum TIFF, FICT și festivaluri ca UNTOLDElectric CastleJazz in the Park sau Cluj Blues au crescut în amploare, raportând cifre tot mai mari de audiență.

untoldAu apărut chiar festivaluri de nișă, gen Smida Jazz sau MOX, care au demonstrat apetitul publicului clujean pentru acest gen de manifestări: chiar dacă orașul este înconjurat de dealuri și păduri, fiind mai practic să organizezi un festival pe Dealul Lomb sau în Pădurea Hoia, tinerii au acceptat să se deplaseze la 100 km de oraș, în Parcul național Apuseni, să petreacă acolo două zile cu prietenii. Despre festivaluri se scrie, așadar, numai de bine și n-am să mă apuc eu acum să le vorbesc de rău, să stric businessul. Câtă vreme admitem că fiecare festival are segmentul său de audiență, nișa lui, sunt toate bune. Ideal ar fi ca numărul

fictProblema apare la depășirea așa-numitei mase critice, iar festivalul iese din acea nișă, având ambiția să devină un fenomen de masă, ori raportând cifre care-l fac să pară așa. Ei bine, atunci totul se dă peste cap: începe să vină lume mai puțin interesată de ce se întâmplă la un festival, cât de ce lume vine acolo, de nimbul de succes care-l învăluie: așa-zișii snobi. Apare și Curtea de conturi, interesată ca nu care cumva vreun manager cultural să se îmbogățească din banii statului: cum tai matale bilete de intrare, și încasezi bani? Adică banii aruncați pe manifestări gratuite gen Zilele orașului sunt conform legii, iar acolo unde publicul este dispus să plătească un bilet ca să-i poată fi evaluată prezența, e ceva suspect!

Organizatorii sunt nevoiți și ei să țină pasul cu propriul succes: pregătesc mai multe locații, închiriază săli mai mari – uneori mai potrivite festivalului cu pricina, alteori improprii, dificil de sonorizat. Pentru participanți este practic imposibil să urmărească tot ce se întâmplă la un festival, iar asta e bine, publicul fiind nevoit să se împartă astfel după domeniul său real de interes: ori vezi un film sau un spectacol, ori mergi la întâlnirea de la Lounge cu invitatul festivalului; chiar pe toate nu le poți face! În concluzie: Clujul este deja un oraș supra-aglomerat de festivaluri. Această inflație se va resimți (dacă nu se și simte deja) în bugete și probleme organizatorice. Unele manifestări ar putea fi puse sub semnul Întâlnirilor (așa cum au fost cele organizate de Teatrul Național), și doar asocierea diverselor întâlniri (ale autorilor între ei, ale actorilor cu publicul) să se facă sub umbrela unui festival. Ca o soluție practică, festivalurile mari le-ar putea sprijini pe cele de nișă, prinzându-le în programul lor – vezi cazul Bienalei de la Veneția.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s