povești de viață

Cu toată intimitatea lor, poveștile de viață sunt povești cu p mic. Asta pentru că ele conțin doar felii de viață condimentate cu adevărul cu a mic. Adevărul cu A mare se localizează dincolo de, în spatele, înlăuntrul, sub suprafața efectivă a lucrurilor.

Adevărul ăsta cu A, fie că păstrează realitatea laolaltă ori că o distruge complet, nu poate fi observat în mod direct. Scriitorul poveștii personale – cu tot momentul de revelație care-l conduce acolo –  riscă să expună doar suprafața, ceea ce poate el exprima faptic (ori ce îi apare lizibil) și vizibil, în rest este orb în fața Adevărului vieții.

Focusul pe feliile sale de viață nu face decât să înlocuiască Adevărul cu verosimilul. Povestea cu P mare este o metaforă a vieții. Adevăratul povestitor este și un poet al vieții, este artistul ce transformă existența cotidiană, visul și realitatea într-un poem cu ritm dat mai degrabă de evenimente decât de cuvinte.

O poveste trebuie să fie abstractă în raport cu viața ca să-i poată descoperi exemplele, chiar dacă nu o abstractizează într-atât încât să-i piardă sensul de viață trăită. Iar adevărul este ceea ce credem noi că se întâmplă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s