Cum m-am ascuns de ziua mea pe facebook

deja-e-ziua-taAcum 10 luni, exact pe vremea asta, a fost ziua mea. C-o zi-nainte, era ziua verișoarei mele Iulia. Am sunat-o să-i zic:

– La mulți ani, vară-mea, să trăiești, să-ntinerești!

Apoi am stabilit că de fapt, nu mai prea întinerim.

– Dar lasă că ți-o-ntorc eu mâine! și-a amintit ea cum ne suflam torturile unul după altul (alta), prin copilărie.

– Naaa, nu cred! am făcut eu pe enigmaticul.

– Cum adică? s-a prins ea că-i ceva-n neregulă.

– Uite-așa, n-ai s-o faci, fiindcă o să m-ascund!

– He-he, s-a distrat ea, cum să te-ascunzi tocmai acu’, de telefoane mobile, de facebook, tot te găsesc eu!

– Bine-bine, las’ că vedem! am ținut-o pe-a mea.

Mi-a închis mormăind, neconvinsă. Și m-a sunat, agitată, peste două zile:

– Mi-ai făcut-o!

– E, ți-am zis eu? nu m-am putut abține.

– Cum naiba!?

– Păi?

– Adică, nu-ș’ ce s-a-ntâmplat, trebuia să primesc mesaj de la facebook!

– Ei, și dacă mi-am schimbat data?

– Ce-ai făcuuut?

– Mi-am schimbat-o, măi! mi-am amintit eu latura ei bănățeană, unde se vorbea cu tu, Marius și măi, Iulia.

I-am explicat frumos cum stă treaba cu cifrele. Adică ce credeați voi, femininele, c-ați pus vreun monopol pe chestia cu vârsta? Eu unul, jur că n-am avut treabă cu ea o vreme. V-am atribuit-o. Nici un șoc la 39, 40 – schimbat prefixul. Am trecut lejer de 41, 42, 43… Dar acu, 44? Nu vi se pare că exagerăm cu cifrele astea? Adică nu ajungea un 4, acuma vin la rând doi de 4, așa, ca o dublă confirmare? Și chiar în anul ăsta imposibil de reținut, 2015? Trecuseră vreo 40 de zile din el și eu tot nu reușeam să scriu 2015 în loc de 2014. Revenea un refren pe care-l crezusem uitat: Noi în anul 2000, noi nu vom mai fi copii… Ok, 2000-ul, considerat un an SF, era istorie; dar acu-n 2015, ce nu vom mai fi, tineri? Voiam să stau pe gândurile mele, puțin…

Așa se făcu schimbarea zilei mele de naștere cu ajutorul facebook de pe 9 februarie pe 9 decembrie, fără formalități birocratice. Gluma a prins, vară-mea s-a distrat, scopul a fost atins: nu m-a sunat mai nimeni în acea zi, am avut parte de puține mesaje și-am supraviețuit cumva, pitit în borcanul cu melancolie. Mi-am făcut cadou blogul și-am mers mai departe prin lumile mele, reale și virtuale, până azi. Când au început să curgă, din lumea virtuală, mesaje cu La mulți ani!

Unul după altul, unul mai frumos ca altul, cărora le-am mulțumit, în mare parte, emoționat. Dar au urmat și telefoane pe care-a trebuit să le retez, din fașă:

– Stai-stai, eu îs Vărsător, nu-i ziua mea azi!

– Cuuum?

– Da, știi… există o explicație!

– Ceee?

– Am făcut, acu’ vreo 10 luni, o glumă depresivă, la o discuție cu vară-mea!

– Adică, pe bune?

– Da, uite-așa și pe dincolo… am început să explic de-a fir a păr, toată tărășenia.

– Să-ți fie rușine!

– A-a-alo?

Că (toate) faptele au consecințe știam de la Carrie Bradshaw, fie citată: Maybe mistakes are what make our fate.  La altă idee vreau s-ajung: cum ar fi, la o adică, dac-ar fi chiar așa? O zi de naștere-n oglindă, una virtuală? Oricum lumea asta-i cu doi pași înaintea celei reale. Toate se-ntâmplă cu viteza fulgerului: ai un gând, click-click-click, l-ai postat, și el traversează alte conștiințe, instant. Ce-ar fi dac-ar fi mai mult decât o formă de comunicare –  și una de transgresie temporală: de anticipare sau temporizare? Sau o formă de a-ți selecta prietenii: cei care nu se supără nici la cele mai proaste glume ale tale 🙂

Spun asta cu mâna pe inimă: mi-a făcut plăcere să-mi sărbătoresc ziua de naștere 10 luni mai târziu. Felicitările pe care nu mi le-am dorit în februarie, azi mi-au picat bine. Iar prietenii virtuali care află cu ocazia asta de farsa mea, dacă-or să guste gluma (trecând peste partea ei stupidă), vor putea traversa și granița dintre lumi. Fiindcă granițe sunt, fie că le punem noi sau alții. Peste două luni, eu unul le voi fi șters cu cifră cu tot, care-o să se-ntoarcă, pe facebook, la cea din buletin.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s