Interviu H. cu Aude Lancelin despre Supunere în „Le Nouvel Observateur”

Le-Nouvel-ObservateurAude Lancelin: Noul dumneavoastră roman, „Supunere”, dă formă viziunilor dintre cele mai alarmante ale curentului de extremă dreapta privind islamizarea societăților noastre. Așa vedeți și dumneavostră viitorul european? Credeți într-adevăr că o atare perspectivă are șanse să se adeverească?

Michel Houellebecq: Discutăm de așa-numita ficțiune politică, o ficțiune plauzibilă; dar eu accelerez puțin evenimentele. Anul 2022 este prea apropiat, totuși. Nu știu exact de ce se teme extrema dreaptă, dar mai mult ca sigur nu de ceea ce descriu în romanul meu, mai precis: constituirea unei mari puteri islamice occidentale și mediteraneene, moderată, după modelul Imperiului Roman, când Franța și francofonia jucau un rol-cheie. O astfel de politică de alianță cu țările arabe nu i-ar fi displăcut lui de Gaulle.

Țin minte că v-am auzit spunând la aniversarea revistei Art Press, la sfârșitul lui 2012, că ați fost foarte mișcat de ceea ce ați văzut la Bruxelles, de omniprezența vălului și a islamismului radical. Acest tip de spectacol a declanșat cumva scrierea romanului?

Deloc. Punctul de plecare al romanului a fost personajul principal care trebuia să se convertească la catolicism; dar să ne întoarcem. Bruxelles m-a uimit, da, dar am făcut și câteva vizite în Saint-Denis și Argenteuil. Iar în ceea ce privește legăturile organizațiilor musulmane din Franța cu țările străine, eseurile lui Gilles Kepel mi-au fost de un ajutor de neînlocuit.

Încă o dată, așa cum se întâmplă de la „Particulele elementare” încoace, avem senzația că romanul dumneavoastră determină într-un mod acut lacunele societăților occidentale și își propune să le adâncească, să le agraveze… S-a instalat o critică negativă în jurul Islamului în Franța, cel puțin într-o parte a populației, „o stare de rău” exploatată de numeroși demagogi. Sunteți conștient că unii se tem de caracterul nociv al romanului?

Nu. Eu descriu o situație, atât. Sunt neutru. Scriu ca și când corectitudinea politică nu a existat niciodată. Nu sunt un intelectual de centru-stânga (râsete). Nu fac decât să propun o viziune asupra lumii; și am ținut neapărat să o fac.

O viziune asupra lumii poate fi un „vulcan activ”, mai ales dacă ea e exprimată cu putere…

Nu sunt convins. Ceea ce schimbă lumea sunt textele ideologice pure, fără personaje, fără complicații de tipul ăsta, și mai ales acțiunile concise. Cristos a schimbat lumea și, ei bine, a fost cumpătat în vorbire. Rousseau, de asemenea, din când în când și foarte percutant. Marx a făcut-o și el punctual. Romanul, însă, nu este niciodată performativ.

Dar romanele dumneavoastră ar putea fi, suntem mulți care credem asta. Viziunea lui Houellebecq asupra lumii a clocotit în sensibilitățile contemporane. Uneori în detrimentul ei.

Romanul însuși, ca gen, produce ambiguitate. În „Supunere”, personajul principal – și autorul la rândul său – plonjează într-o spirală de relativism generalizat; faptul că relativismul generalizat a fost remarcat de Huysmans nu rezolvă cu nimic lucrurile. Cel puțin, nu astfel modifici o lume, ci prin condamnări simple, brutale, clar formulate.

Spuneți-mi, aveți încredere în inteligența oamenilor…

Am mai multă încredere în inteligența maselor decât în cea a elitelor, în orice caz. Sunt împăcat: romanul va suscita polemici în rândul celor care își câștigă pâinea polemizând, dar de către public va fi perceput ca un roman de anticipație, fără vreun raport real cu viața.

Vor recunoaște idei proiectate într-o perioadă care va veni. Scriitorul de extremă dreapta Renaud Camus, pe care în roman îl identificați drept unul dintre atacatorii discursului lui Marine Le Pen, apreciază undeva că programul politic „Marea Înlocuire” este, citez, „cel mai zdravăn șoc pe care l-a putut cunoaște partidul nostru de la înființare, deoarece, dacă schimbarea populației este realizată la timp, istoria care va urma nu va aparține nici ei, nici nouă”… Ce credeți dumneavoastră?

Nu cred că aici e problema. Nu acord nici un fel de spațiu imigrației. Imigrația este un accelerator neînsemnat; islamizarea se produce din interior.

În „Supunere”, noul rector al Sorbonei – convertit la Islam – spune că în cursul vieții sale a întâlnit puțini atei adevărați. Credeți de fapt că situația poate fi reversibilă astăzi, în ceea ce privește religia, că întoarcerea credincioșilor ar putea avea loc sub o altă formă decât cea de zombie?

Da, și observ că nu luați ipoteza în serios. Auguste Comte a prezis-o clar înaintea mea, înaintea tuturor. Însă el credea mai mult într-o nouă religie, o religie al cărei autor era el însuși. Eșecul ridicol al „religiei pozitive” a condus la uitarea primului dicton al lui Comte: imposibilitatea unei societăți de a rezista fără religie – de orice fel ar fi. Mi-e greu să neg astăzi o întoarcere în forță a religiosului. Un curent de idei născut odată cu protestantismul, care a cunoscut apogeul în Secolul Luminilor și care a produs Revoluția, e pe cale să moară. Totul se va preface într-o paranteză a istoriei umanității. Ateismul e mort, laicitatea e moartă, Republica e moartă. Inițial, romanul s-a numit „Convertirea”, iar eroul trebuia să fie atins de grația catolică. Precum Huysmans, dar un secol mai târziu. Ar fi putut fi o direcție foarte bună, foarte amuzantă, ar fi întâlnit catolici „protestantizați”, i s-ar fi făcut greață.

Când anume v-ați decis să tematizați Islamul?

Mi-a fost imposibil să tratez Islamul până ce am văzut cu ochii mei Fecioara neagră din Rocamadour. Dar nu pot să vă spun de ce: pur și simplu m-am simțit incapabil de a povesti convertirea la catolicism, resimțind cu violență impasul ateismului.

În mod superficial, Frontul Național din Franța nu încetează să înainteze placa laicității, pentru a contracara Islamul până la punctul în care musulmanii obișnuiți devin, pentru ei, ținte reale. Or, în „Supunere” tocmai Frontul Național ia avans și seduce mai mult decât Islamul care, după predicția romanului, va câștiga într-un final…

Aveți dreptate. Suntem într-o situație dificilă, predictabilă și schizofrenică. Deoarece, în multe privințe, Frontul Național este apropiat de musulmani ca valori, atâta vreme cât musulmanii în cauză nu sunt socialiști.

Cei din Frontul Național nu par să recunoască asta.

Nu, și ăsta e motivul pentru care situația e foarte bizară. Musulmanii sunt, pe plan „societal”, cum se zice în zilele noastre, mai apropiați de dreapta, vezi extrema dreaptă – pe care, în același timp, o resping cu violență. Se află, deci, într-o situație de neconceput. Cu cine să voteze musulmanii din Franța? Nu pot vota cu socialiștii care iau cont de căsătoria homosexuală. Și nu vor să voteze nici cu băieții de dreapta care vor să-i transfere. Singura soluție va fi efectiv apariția unui partid musulman.

Suntem departe…

Păcat. În general, Islamul duce lipsă de reprezentanți autorizați. Din nefericire, nu există o autoritate spirituală musulmană care să joace rolul pe care îl joacă Papa – spre exemplu.

Dar oare „li s-a dat voie” unor astfel de reprezentați să-și facă apariția? În Franța, o figură precum Tariq Ramadan, foarte popular printre musulmani la mijlocul anilor 2000, a fost „spartă” de mass-media…

Dar nu noi suntem în măsură să le dăm voie să apară sau nu. Islamul trebuie să se ocupe cu „organizarea”. La ora actuală, dacă luați un atentat sau un asasinat oarecare și găsiți niște imami din Arabia, ei vă vor spune: e foarte bine că s-a întâmplat. Cum altfel vreți să privească un musulman comun? Eu, însă, discut de autorități spirituale serioase, nu de un intelectual printre alții – cum e Tariq Ramadan. Problema lui, ca s-o spun drept, e că a optat pentru stânga, o poziție ratată. Dacă ar fi simpatizat cu ideile liberale de dreapta, astăzi ar fi fost deliciul mass-mediei.

În „Supunere”, suntem de acord că e prezent un comentariu în filigran asupra filosofiei lui Nietzsche?

Nietzsche este unul dintre interlocutorii mei esențiali – și încă de mult timp. Îl admir dar, în același timp, îl găsesc dezgustător. Îl citesc mult pentru că încă mă amuză. Îmi place cu precădere pasajul din roman în care vorbesc de „flerul lui de cățea bătrână”, atunci când vede în creștinism o religie pentru femei.

În opera dumneavoastră, femeile nu sunt puse niciodată într-o lumină bună… Atunci când nu sunt cotoroanțe cool care mor de cancer de uter, așa cum se întâmplă în „Particulele elementare”, ele sunt prostituate în „Platforma” sau soții de poligami, cum citim în „Supunere”. Cum vă explicați asta?

N-aș zice că femeile pot fi puse sub același steag. La o adică, e posibil ca unele să fie mulțumite că sunt soții de poligami. Scena TGV Poitiers-Paris din roman este neclară: vrem să fim în locul omului de afaceri stresat sau în locul soțiilor lui tinere, iresponsabile și supuse? La ce te ajută să fii autonom? Nu țin un discurs feminist, ci un discurs realist. În orice caz, discuțiile ideologice sunt într-un fel superflue deoarece, din punct de vedere demografic, patriarhatul va câștiga. După moartea lui Philippe Muray, am trecut printr-un lung moment de îndoială: cât timp a trăit, am fost într-un permanent dezacord cu el, ceea ce mă enerva pentru că îi admiram scriitura, dar eram deja convins că, pe termen lung, patriarhatul va ieși învingător. Imediat după moartea sa, și mai ales după alegerea lui Hollande, faptele au început să confirme ansamblul tezelor lui cu o rapiditate și cu o amploare pe care nici el nu a visat-o; deci da, mi-am spus că Philippe are dreptate, că m-am înșelat în totalitate și m-am întristat că a murit înainte să o cunoască pe Najat Vallaud-Belkacem. Mi se pare acum, și asta nu șterge deloc respectul pe care îl port pentru Philippe, că eu am avut dreptate. Ideologia de stânga e uzată, dispare ca și când nu ar fi existat vreodată. Dreapta, care nu a avut niciodată o ideologie, e pe cale să învingă, fără să mai aibă oponent. În timp ce progresiștii țineau discursuri progresiste și partizau vag, conservatorii se reproduceau în abundență și făceau cunoscute valorile lor. Copiii lor sunt deja aici, sunt numeroși, înfricoșător de sclipitori, poartă polo-uri și, mai esențial, se află la vârsta la care se militează. Dar, de fapt, nu spun decât lucruri știute de toți.

În ceea ce privește locul femeii în societate, e în joc viitorul stângii, în particular, și al culturii occidentale, în ansamblu. Mariajul monogam este o invenție a creștinismului, a crezut, printre alții, Denis de Rougemont…

Din fericire, aspectul ăsta ușor penibil al creștinismului a fost rapid controlat de catolicism (râsete). S-a revenit, astfel, la un regim patriarhal solid. Nu-l simpatizez deloc pe Isus. Mi-e chiar foarte antipatic; eu îl venerez pe Buddha.

Intransigența lui nu vă place?

A răsturnat inutil societatea în care trăia. A fost întrucâtva un revoluționar, putem spune. Nu-mi plac indivizii ăștia.

Sunteți un conservator amuzant… În cărțile dumneavoastră, în orice caz, căutați mereu soluții utopice, fie ele de inspirație reacționară.

Desigur că sunt un conservator! Când un lucru funcționează, nu-mi doresc să-l schimb. Nu este vorba de o atitudine politică. Un conservator este un tip care încearcă să minimizeze eforturile. Dacă o treabă merge, nu ne atingem de ea. Un mariaj care merge „cu jumătăți” – de el nu ne atingem, este deja un miracol. Conservatorismul este un derivat al leneviei și al pesimismului. Când un lucru nu mai funcționează, conservatorul se preface într-un revoluționar, e gata să bulverseze și să meargă mai departe decât ar face-o un progresist. Îmi dau seama că astăzi îi plictisesc pe toți cu subiectul democrației directe, dar eu cred cu tărie că sistemul de partide și democrația reprezentativă au ajuns la capăt; avem nevoie de o schimbare de regim. Greșim dacă avem impresia că discutăm de o utopie îndepărtată. Mi-am petrecut Revelionul la un prieten spaniol – lui i-am dedicat romanul „Posibilitatea unei insule”; spre profunda mea stupefacție, am realizat că a devenit unul dintre ideologii partidului Podemos. Sunt de acord cu o seamă de lucruri pe care le susține: folosirea referendumului, revocabilitatea politicienilor… Mișcarea Podemos, care nu are nici măcar un an de existență, este astăzi prima forță politică din Spania în ceea ce privește opțiunile votanților. Atunci când lucrurile ating un grad suficient de deteriorare, transformările pot avea loc atât de fulgerător.

Alain Finkielkraut, în „Le Journal du Dimanche”, laolaltă cu site-urile Riposte laïque și Français de souche, printre alte site-uri cu tentă fascistă, s-au grăbit să salute romanul dumneavoastră înainte de apariție. Nu vă temeți că romanul „Supunere” va fi folosit de cei care astăzi, în Franța, au altă agendă politică decât a dumneavoastră?

Am citit ce a scris Finkielkraut despre romanul meu și mi s-a părut excelent ce a scris. El nu e foarte optimist în ceea ce privește posibilitatea ca romanul „Supunere” să fie folosit [în scopuri de propagandă – n.m.]. Romanul meu este din capul locului un roman ambiguu, îl putem privi ca pe un roman care provoacă disperare sau, la fel de bine, ca pe un roman cu teză optimistă. În orice caz, pare că e posibil să construim ceva amical cu musulmanii. Un compromis e posibil între catolicismul renăscut și Islam. Dar pentru ca lucrul ăsta să aibă loc, ceva trebuie să sfârșească – și anume Republica.

Există, oricum, o neînțelegere care subzistă încă de la începutul receptării operei dumneavoastră, operă care a fost celebrată de stânga și de organele ei subordonate, când în fapt ea a purtat pe culmi disprețul pentru progresism, de nu chiar o evidentă dorință de moarte a ideologiei de stânga.

Probabil că talentul meu a făcut imposibilă transformarea mea într-un inamic. Fapt e că pt. cei de stânga nu sunt un inamic așa cum au întâlnit ei până acum. Nu atac corectitudinea politică; o tratez ca pe un fenomen straniu, cu toane, și de la o atare distanță, că nici nu pare că mă prea preocupă. Astfel, îmi permit să mă amuz cu seriozitate. Pun întrebări la care stânga nu are răspuns. Și nici dreapta, de altfel. Iau în serios religia. Mă interesează să știu dacă universul este organizat sau nu. Iau totul în serios. Amestecul ăsta de seriozitate și umor este cel care m-a ajutat să supraviețuiesc, de-a lungul timpului, tuturor atacurilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s