Negustorul de începuturi de roman – un interviu

Matei_VisniecÎntrerup lectura romanului ca să parcurg un interviu cu autorul, din care spicuiesc:

Negustorul de începuturi de roman e o carte despre literatură. Este prima frază într-adevăr piatra de încercare pentru un scriitor?

Oricum, începutul într-un roman este interesant. Sînt romane care încep în forţă şi te tulbură de la bun început, sînt altele care încep într-o manieră modestă, nu există o reţetă…

– Eu însă m-am jucat cu ideea de început de roman, dar şi cu ideea de început în general, pentru că noi trăim într-o epocă în care deseori începem, şi nu mai terminăm nimic. Şi din acest joc pe care-l sugerez aici, cu începuturile de roman – e un negustor care propune prime fraze –, încerc să duc cititorul mai departe, la o reflecţie despre cum ne construim noi viaţa deseori, zapînd-o sau butonînd-o, trecînd de la una la alta şi lăsînd pînă la urmă totul baltă.

– În ce măsură, pentru dumneavoastră, literatura este şi o poveste despre literatură?

– Sigur că este o poveste. Eu m-am format înainte de căderea comunismului, într-o epocă în care literatura era bună la toate…

– Or, eu cred în continuare că omul şi complexitatea fiinţei umane, contradicţiile fiinţei umane pot fi mai bine captate printr-un poem, printr-o piesă de teatru, printr-un roman, pentru că literatura poate merge mai adînc în contradicţiile fiinţei umane şi scormoni acolo. Şi, prin metaforă, uneori, provoacă reflecţie.

Cam asta e misiunea literaturii pentru mine, deşi acest roman nu e nici trist, nici greu, nici complicat, sînt aici elemente de eseu, dar în acelaşi timp, sînt şi poveşti. De altfel, aţi observat, pe pagina a doua e marcat „roman caleidoscop“. Vreau să reabilitez o veche metodă de a prezenta lumea sub formă de caleidoscop: sărind de la una la alta şi, în acelaşi timp, păstrînd întregul.

– Cum aţi construit această carte?

Pentru mine, romanul este în primul rînd construcţie. Şi-atunci, încerc să provoc prin construcţie, să propun construcţii interesante, construcţii-labirint…

– O carte este şi un exerciţiu ludic, cîteodată. Sigur, e şi muncă, îţi dai seama că ai mers într-o direcţie şi nu e bine, revii, te gîndeşti… De fapt, nu există nici un fel de reţetă şi nici un fel de analiză ştiinţifică despre cum trebuie construit un roman. Fiecare scriitor are busola lui interioară.

– Apropo de această busolă şi de metafora începutului, cum vă începeţi o piesă de teatru, cum vă începeţi un roman?

– O piesă de teatru deseori o încep de la ceea ce eu numesc o situaţie dramatică puternică. Nu încep niciodată o piesă de teatru scriind cîteva cuvinte, două-trei replici. (E adevărat că) am scris o piesă despre Cioran, pornind de la o singură frază. Liiceanu spunea undeva că, într-o bună zi, Cioran, coborînd de la Editura Gallimard, şi-a dat seama, în stradă fiind, că nu mai ştia unde e drumul spre casă. Atît de mult m-a marcat această frază, încît mi-am spus: un mare filozof care coboară de la Editura Gallimard şi-şi uită drumul spre casă este începutul unei piese.

– Romanele le scriu altfel. Ele cresc în mine, uneori se consolidează un an, doi, trei, ştiu în ce direcţie vreau să merg. Ele se scriu altfel, nu au aceeaşi spontaneitate, acolo e mai multă muncă. Romanele cer o altă disciplină decît munca de dramaturg.

Interviul complet, realizat de Adela GRECEANU şi Matei MARTIN pe 25 noiembrie 2013, pentru emisiunea Timpul prezent de la Radio România Cultural, a fost publicat aici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s