A venit toamna… și la oraș!

nucul-a-ruginitPentru c-a devenit evidentă și pentru noi, orășenii cu traiul prin blocuri și birouri, sosirea toamnei, notez câteva întâmplări de sezon. În ultima vreme timpul (și nu amorul) trece pentru mine prin stomac. Observ când se duce vara abia când dispar, întâi: căpșunii, apoi cireșele, vișinele și pepenii. La fel, primele semne ale toamnei sunt pentru mine – înaintea frunzelor ruginii – apariția strugurilor și-a prunelor din galantare, odată cu dispariția porumbului de lapte.

Ce sa mai spun de nuci? Nucile, mai ales cele crude, sunt preferatele mele. Și-n fața casei proprietăresei, chiar sub geamul meu, era un nuc cu proprietate incertă. Fiind în fata casei, imediat după gard, nu mi-am permis să culeg nici măcar de pe jos – nucile căzute –  ca să nu le fac paguba vecinilor. Până când, într-o liniștită după-amiază de vineri, observ o doamna c-un băiet (fiu, cel mai probabil) ce-și umpleau tolba cu nucile de sub geamul meu.

Așa c-am coborât seara-n curte și l-am întrebat cu invidie pe Răzvan, fiindcă depozita, ca tot omul gospodar, legume și fructe de toamnă – în tot felul de lădițe:

– Auzi, care-i treaba cu nucul ăsta dintre case?

– Păi, ce treabă să fie – îi cam al nimănui!

– Daaa ? De-aia veniseră cu-așa tupeu la cules doamna-ceea cu ficiorul?

– I-am văzut și eu, da’ nucu-ar fi al vecinilor din față, noi și pe drumul de servitute le plătim chirie…

– Și ei, proprietarii… nu vin să culeagă?

– Nu stă nimeni aici – doar ai văzut – copiii lui vor să vândă.

– Atunci pot sa-mi culeg și eu?

– De ce nu?

Ce credeți c-am făcut a doua zi când au venit iar culegătorii la nuci? I-am hâșâit de sub geam, pe motiv că deranjează! Oricum n-aveau ce culege ca strânsesem eu aproape tot, și-aruncau cu lemne în coroana nucului, da de-o mai cădea ceva.

* * *

O mult mai faina-ntâmplare de toamnă, de prin alte livezi ale nimănui, e de mai demult, de pe vremea când existau nu doar pomi izolați, ci livezi întregi cu proprietate incertă (a statului socialist, în care pământul era al tuturor și de fapt, al nici unuia, iar roadele se strângeau cu elevii și soldații). Sar câțiva puștani într-o livadă, la „strâns” de nuci, cât să-și umple cămeșile. Nu trec minute, că apare un polițist (credeau băieții) c-un câine după el.

Dup-o vreme-și dau seama ca și-acela era la furat, dar mai cu simt de răspundere – cu sacul. Asta fiindcă-n timp ce se pregăteau ei s-o ușchească, omul o ia la goana cu câine cu tot. Și după ce trece cu chiu, cu vai și cu sacul printr-o gaură din gard, câinele… ia-l de unde nu-i. Omu-și bagă capul prin spărtură și-ncepe să-l strige:

– Fifi, Fiiifi !

Spre surpriza băieților, care chicoteau pe-ascuns, de prin livadă-i răspunde-o voce feminină :

– Daaaa !

– Care ești acolo?

– Nu pot veni, c-am treabă!

Anunțuri

Un comentariu

  1. mariusoliviu · Septembrie 24, 2015

    Reblogged this on biblioteca de filme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s