2 ardeleni prin Bucuresti

masinaV-am povestit de Doru, amantul vecinicii, și ce pățanie-avusei cu el. Ne mai întâlneam apoi, serile, pe holul blocului, iar el mă-ntreba, deja mult mai degajat:

– Salut Marius, ce mai știi de MTS leasing?

– Măi Doru, știi că Dan era cu asta, n-a mai apărut nimic nou.

– Câți bani am băgat acolo?

– Dan mi-a zis ceva de faliment, de masă credală…

– Parcă 15.000? Dă-i naibii! își aminti Doru

Așa îl cunoscusem, de fapt: printr-un prieten comun, Dan, care ținuse cu tot dinadinsul să intre și el în cursa imobiliarelor – tocmai cu 5 înaintea crizei economice. Dan nu era deloc băiat prost, avea o minte brici pentru orice, chiar și pentru afacerile imobiliare. Doar că lucrurile nu se prea legau atunci, și ce se lega (sau părea că se leagă), se-ntâmpla doar pentru unii. Când văzuse anunțul, Dan sesizase și oportunitatea: nimeni nu oferea în Alba așa ceva și chiar dacă serviciul nu avea o formată o piață, existența lui folosea cel puțin, planurilor sale. Așa că mă bătuse pe mine la cap:

– Auzi, uite-așa și pe dincolo… mergem în București? Că tot ai tu mașină nouă… Își caută reprezentanți, și-am putea face o treabă!

Am cuplat imediat, deși nu prea știam despre ce treabă este vorba. Aveam încredere în mintea lui Dan, cu toate c-ar fi trebuit să țin cont și de flerul meu. Ne-am fi potrivit noi în afaceri (de-asta și eram în asociați), dacă n-am fi intrat în horă prea devreme, înainte să ne facem familii și să ne-așezăm amândoi la casele noastre. Pentru că momentul în care am intrat, cam naivi, în acel joc al influențelor, a coincis cu cel în care a trebuit s-o apucăm fiecare pe drumul lui, în viața personală.

Iar drumurile noastre, ca și anturajele, erau destul de diferite. Considerat între ceilalți băieți un băiat bun, Dan se-nsurase cu o tipă bună de tot, care se lăuda pe la servici cât de bine câștigă el, și cum ar putea ea sta de liniștită acasă – în loc să-și mănânce nervii pe-acolo.

Eu, un băiat aproape la fel de cuminte, însă ceva mai agitat decât el, mă-nsurasem cu o tipă mai rea, ca fel de-a fi. Una care-și știa interesul ei – dar și al familiei, speram eu. Dar speram degeaba, fiindcă de îndată ce realizase că n-avem bani, începuse să conjuge verbele a fi și a avea la singular, iar eu să-mi îndrept privirea spre alte locuri. Să nu anticipăm, însă. Eram încă în Alba, unde aveam o casă și o familie – aparțineam acelui loc, carevasăzică.

Loc care, prin oamenii și mentalitățile lor, nu era unul propice afacerilor, mai ales a celor imobiliare la care visa Dan. Nu numai că era cererea pieței destul de slabă (în comparație cu, de exemplu, Clujul vecin), cât mai ales serviciile accesorii, necesare dezvoltatorilor imobiliari pentru a-și crește afacerile. Unul din servicii: intermediarul, adică agentul imobiliar, suferea de optimism feroce. Aflasem asta de la Doru, o istorie prescurtată a debutului său în afaceri:

– Am fost c-un agent la primul meu teren. Cu cât s-ar vinde o casă făcută aici, l-am întrebat?

– Aici, în zona asta? Cu 50.000, sigur.

– Cam în cât timp?

– Păi, ne-ar cam trebui vreo 3 luni, e o sumă mare, totuși, pentru Alba!

– Și dacă o scot la vânzare cu 40.000?

– A, la banii ăștia se vinde în mai puțin de o lună.

Până la urmă așteptase 6 luni să vândă casa făcută în alte 6, cu prețul bombă de 40.000 de eur. O rotație destul de slabă a capitalului, cel puțin pentru unul obișnuit și cu alte afaceri. La fel, funcționarii bancari, cu un rol incert în acele așa-zise instituții financiare. Aduceau mai mult cu niște jaloane, și n-ar fi putut deosebi o afacere de un chilipir (ori un afacerist serios de un excroc) nici dacă le-ar fi fost explicat cu desene. Singurul lor rost era să numere banii și eventual să vehiculeze niște cifre, să facă niște hârtii pe care să pună niște ștampile.

Și cam atât. Șefii lor acționau la fel, se urneau la comandă. Disciplina financiară era, desigur, necesară. Dar rolul lor în economia de piață, la bunul mers al căreia se vehicula c-ar trebui să marșăm cu toții, eram cel puțin incert, ca să nu spun că păreau mai degrabă din alt film. Așa că nu m‑am mirat deloc de interesul lui Dan față de apariția unei instituții mai liberale cum părea a fi MTS leasing. Totul începuse c-un anunț în ziar, România liberă, care mai avea pe atunci ceva tiraj, și un proaspăt acționar străin – un trust german, parcă. Acționarul noii firme era un fost ofițer STASI, iar printre consilierii săi erau oamenii de la defuncta Cooperativă de credit Banca Populară, care se tocmai închisese porțile. M-am aventurat cu Dan în București, chiar dacă nu știam nici unul din noi orașul.

– Cum dăm de Calea Dorobanților? se-ntreba el deja prin Militari, c-o hartă în mână, de pe locul din dreapta mea.

– Stai liniștit c-o găsim, îi mare! fac eu atent la trafic.

De mai toți stâlpii de curent erau agățate steaguri verticale cu MTS-ii.

– Nu pricep! Eram acolo, trebuia s-ajungem aci, și suntem aci, își face el degetele tripod.

– Mai aruncă un ochi afară, pe stradă! mă distram ca și cum n-aș fi fost în aceeași oală cu el.

Adevărul e că și eu bâjbâiam, dar fără să mă panichez încă: știam că orașu-i mare și mai aveam timp să recunosc câte-o piață măcar. Văd în oglinda retrovizoare un Matiz care-mi face semne cu farurile:

– Ce-o vrea ăsta? i-l semnalez lui Dan.

– Dă-l naibii, nu te opri, se-ntoarce el.

– Ba, hai să vedem, că-s curios! opresc eu pe dreapta.

Tipul trage în spatele meu și vine la geam.

– Hai salut!

– Salut, îi zâmbesc eu.

– Te descurci? mă-ntreabă sec.

– Sper că da! îmi dau eu seama că omul m-a ghicit că bâjbâi, după mers.

– Unde mergi?

– Pe Dorobanților, îi răspund eu la fel de amuzat, în dezacordul lui Dan

– Știi cum s-ajungi acolo?

– Așa cred. M-ai văzut tu din spate că ezit, te-am încurcat?

– Nu, dar am văzut că ești de AB.

– Aaa, și tu ești albanez, de-aia?

– Ie. Nici eu nu mă descurcam când am ajuns pe-aci. Vrei să te ghidez?

– Cum ai putea?

– Păi, o iau înainte și vii după mine. Și-ți fac semn!

– Merci, ești draguț, da’ cred că ne descurcăm, îi zâmbesc eu.

– Ok, te salut!

– Hai salut, ne despărțim de el.

– Vezi, îi zic lui Dan, nu suntem primii albanezi descălecați în Bucale!

El dă din cap, ocupat cu harta lui. Circulația se strânge, ne-apropiem de un semafor. Pe banda cealaltă văd un Opel Frontera cu portierele inscripționate.

– Ia uite, iî atrag atenția lui Dan.

– MTS leasing! se distrează el.

Cobor geamul și-i fac semn șoferului să-l coboare și el:

– Bună, la firmă mergeți? Noi la dvs veneam! îl salut din cap.

– Suneți ingineri? ne-ntreabă el, văzându-ne la costume.

– Suntem din Alba, mă laud eu, deloc interesat de ingineriile lui (financiare)

– A, ok! Haideți după mine, se-așează directorul mai bine în scaun și ridică gemulețul.

Mă întorc spre Dan:

– Ei, ți-am zis c-o să ne descurcăm? Ce mare lucru, Bucureștiul ăsta…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s