Vecina

vecinaReiau mica istorioară cu vecinica de la bloc: Andra parcă o chema, nu mai știu exact. Se mutase în locul lui Tuți, vecina roșcată și mai slobodă la gură, a cărei viață liniștită de contabilă ascundea totuși ceva. Chiar o invidiam la un moment dat, după ce ne cunoscusem. Singură în 2 camere, Tuți venea de la job, pornea muzica pe VH1 și nu mai schimba postul până seara, când muta pe OTV, pe care și adormea. Ziceam merci că nu ascultă manele, oricum peretele despărțitor dintre noi era de beton și nu auzeam decât de pe hol, când intram și ieșeam în casă. Din când în când mai trecea un nepot pe la ea. La un moment dat, un vecin mi-a povestit că săraca, a trebuit să treacă pe la spital, și că i-a zis neveste-sii toată tărășenia:

– Dom’ doctor, ar fi zis Tuți, dă-mi ceva să pot să mă mai…

Dar se pare că medicația nu prea funcționa, că n-am prea văzut lume intrând și ieșind de la ea, cu excepția nepotului despre care-mi spusese chiar ea câte ceva. Într-o zi, mă abordă pe nepusă masă:

– Vecine, n-ai cumva 30 de milioane împrumut?

– Tanti Tuți, nu știu ce ți-i fi imaginând despre mine, dar nu umblu cu astfel de sume…

– Nu ți-am zis să-mi spui Tuți? se supără ea, dar face un gest cu mâna, că nu mai contează.

– Știam că ai firmă, și mă gândeam că mă poți ajuta. Am văzut că ai mașină străină…

– Am firmă, dar asta nu-nseamnă că învârt nuștiuce bani, i-am spus sincer.

Oricum nu m-ar fi crezut, orice i-aș fi zis. N-o interesa altceva decât prelungirea agoniei, așa cum pățim cu toții în situații de criză. Pentru mine firma era doar o formă de neangajare, politică sau economică, luați-o cum vreți, iar suma cerută-mprumut de vecină reprezenta totalul cheltuielilor mele lunare, pe care-abia le acopeream, rostogolindu-le uneori de pe o lună pe alta. Iar încasările nu săreau nicicum de mia de euro, ceea ce-nseamnă că abia-mi rămânea un sălăruț de dus acasă, iar acei bani nu puteam să-i rup de la gura fetelor.

Așa că am fost nevoit s-o refuz, întrebând-o totuși ce s-a-ntâmplat. După o lună, aveam să aflu oricum: își ipotecase apartamentul pentru afacerile nepotului, și acum banca urma să i-l scoată la mezat; îi lipise chiar niște hârtii pe ușă. Am mai văzut-o câteva luni mai târziu, mutată pe undeva printr-o chirie, în aceeași zonă, cu aceeași alură lejeră cu care locuise și pe palier cu noi, apoi n-am mai auzit de ea. Așa ajunsese Andra noua noastră vecinică – așa-i spuneau fetele mele, văzând-o mai tinerică.

Finalul poveștii, aici!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s