Proprietăreasa

Pentru că mica mea secvență cu Chiriașa s-a bucurat de oareșce succes, o să-ncerc să-i fac o continuare. De obicei nu-mi prea iese din prima, dar dacă nu-ncerci, apăi chiar nimic nu iese. Am scris acolo cum m-am decis să-nchiriez apartamentul, dar nu și ce-am pățit unde m-am mutat. Căutând unde să stau, am dat anunț la ziar: intelectual serios, calm, angajat editură, nefumător și nepletos, neproprietar de animal – caut chirie central, na că-mi ieși cu rimă.

49Ei bine, în câteva zile am primit un telefon, am bătut palma cu proprietăreasa și m-am și mutat. C-o fi fost vorba de bani sau de altceva la mijloc, nu știu, dar m-am înțeles de la-nceput foarte bine cu madama. O femeie inteligentă, încă simpatică, rămasă văduvă – n-am întrebat când și cum. Stătea la parter, într-un apartament cu mobilă roșie, apoi am făcut cunoștință și cu fiul dânsei: Răzvan locuia în apartamentul de deasupra, mobilat la fel de modern cu al mamei sale, însă pe wenge. Eu urma să stau deasupra lui, era apartamentul unor rude sau prieteni de-ai lor, nu era foarte clar, dar nu asta conta. M-am bucurat că ne-am înțeles repede la chirie și-am apucat să-mi mut lucrurile, din moment ce trebuia să-i predau apartamentul chiriașei mele. Abia după ce mi-am așezat calabalâcul am reușit să arunc o privire mai atentă de jur-împrejur. Noul meu apartament de la ultimul etaj al casei vechi – care păruse ok la prima vizionare – stătea acum să cadă pe mine.

– Pentru mine-i bun, important e că nu miroase, îmi făcusem eu curaj atunci

– Da, știți, noi suntem mai liniștiți, stau cu fiul și cu noră-mea, și preferăm o persoană liniștită, civilizată, să nu facă zgomot! îmi prezintă doamna condițiile

Pereții fuseseră zugrăviți cândva, demult, într-un mov – care acum, decolorat, bătea în roz. Și ce era mai rău, vopseaua se cojea și stătea să cadă. Într-adevăr, de mirosit nu mirosea decât a cărți vechi – era o casă de intelectuali. Toți pereții, în afara celui ocupat de ferestrele recent schimbate (cu geamuri termopan) erau acoperiți de bibliotecă și de un dulap, așa că mi-a fost dificil să găsesc o priză pentru laptop. Noroc că era o lampă veche pe undeva, așa că am improvizat o măsuță dintr-un taburet, și l-am așezat acolo, în locul lămpii deconectate.

6Am aprins luminile candelabrului cu mărgele de sticlă, și m-am pus în fund pe-o canapea. Aveam două și din astea. Camera era de-a dreptul imensă, cât apartamentul meu cu terasă cu tot. Atâta că în jurul ferestrelor noi se vedea o reparație, cu tencuială și glet alb, de la montaj, apoi începea zona mov. Parchetul vechi, solid, noroc cu covorul roșu de la mama, făcut sul pe hol. Dar parcă-ncepea să și miroasă, cum stăteam și mă uitam în sus și-n jos. Așa că mi-am pus inima-n jep și-am trecut la un șmotru rapid, că doar de-aia aveam mătură și mop. Când am tras canapeaua cea mare, am dat de-o pereche de chiloți de damă. Evrika!

I-am luat în vârful măturii și i-am studiat un pic din colțul ochelarilor: erau roz, nedecolorați. Hm, îmi spusese mie madama că-nainte stătuse cu chirie o fată, vânzătoare pe undeva. O să preiau oare, odată cu camera, și karma ei rozalie? stau și mă-ntreb. Și rămân așa nemișcat, ca-ntr-un fel de asană, o vreme. Apoi încep să mă pipăi de sus în jos: tăte chackrele mi-s la locu’ lor, click-clack, funcționale.

Hai să fim serioși, ce-are casa cu karma unei persoane? Cel mult cu mirosul! Io sperasem într-o tranziție lină, de fapt. Nu credeam c-o să intruatât de repede-n contact cu istoria locului prin vestigiile chiriașei, uitate sub patul meu. Care nici nu era al meu, ci al proprietarilor, și de fapt era o canapea: moale, raiată, extensibilă.

– Fetele sunt cei mai răi chiriași, mi-am amintit apoi remarca unei prietene din Cluj, și ea tot… proprietăreasă.

– Ai crede că țin mai curat decât băieții, dar nu-ți vine să crezi ce mizerie fac unele. Ultimei mele chiriașe, mi-a povestit ea, a trebuit să-i schimb yala!

– Nu-ți închipui ce-mi lăsase în apartament. Am făcut curățenie două zile după ea, și abia în a treia am ajuns în bucătărie și-am deschis cuptorul cu microunde.

– Pui la rotisor? speculam eu.

– Sau carne de oaie? am încercat să continui, dar m-a oprit cu o privire ucigașă:

– Ce oaie visezi? Am găsit acolo, uscat și învechit, un tort – iar în mijlocul lui, ce crezi că era? O pereche de chiloți! Deci, lasă-mă cu fetele.

Deci așa. Ok, la gunoi cu ei. După canapele, am tras în mijlocul camerei corpurile bibliotecii, unul câte unul. După ce termin de șters după ele, nu-mi prea vine să le trag la loc. Mă uit un pic la pereți, apoi la ferestre, și iar la pereți. Mă gândesc cum să fac să igienizez tot, iar ideea care-și făcuse deja loc pe pereții goi, îmi țâșnește în ochi, simplă, albă, clară: zugrăvesc!

va urma

Anunțuri

3 comentarii

  1. mariusoliviu · Septembrie 1, 2015

    Reblogged this on biblioteca de filme.

  2. Pingback: Proprietăreasa III | un fel de jurnal
  3. Pingback: Proprietăreasa III | un fel de jurnal

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s