I Like you If yoy Like my free for five

Am așteptat comentarii ca să pot duce mai departe discuția. În urma sugestiilor Sorinei, o să încerc să fac o clasificare (a tipurirlor de like-uri) și o să vorbim despre liberul arbitru.

7Spuneam că LIKE-ul pare o sugestie pozitivă. Poți da like sau te poți abține. Aparent, nu există liber arbitru pe facebook, în sensul că așa cum nu poți invoca disLIKE-ul, nu poți apela (solicita) nici vreo altă funcție de care s-ar putea să ai nevoie. Trebuie să te mulțumești cu ce ai la dispoziție (de fapt, nu asta înseamnă că nu există liber arbitru, adică să nu poți modifica regulile. Liberul arbitru presupune să poți alege ce iei și ce dai în schimb). Noi toți (indiferent că îl utilizăm cu plăcere sau nu, că o conștientizăm sau nu) considerăm facebook-ul o făcătură, așa cum am precizat aici. Și devenim extremiști, pentru că avem senzația că nu este cazul să ne prevalăm de liberul arbitru pe facebook. Așa că like-urile noastre sunt ori

2– like-ul din principiu, la temele agreate de noi (cultură, sport, modă)

– like-ul implicit, la indiferent ce subiect au postările persoanelor care ne sunt simpatice

– like-ul social (apreciem evenimentele la care participă colegii și prietenii: nunți, excursii)

– like-ul amabil (apreciem în contrapartidă postările necunoscuților care le apreciază pe ale noastre)

– like-ul compulsiv, la orice (o varză a la Cluj a like-urilor de mai sus pe fondul unei cenestezii diluate,  când ne cerem înapoi, în supa primordială)

Cam astea ar fi cele sugerate de comentatori (dacă sesizați și alte nuanțe, spuneți-le ca să completăm). Bine, mai era pe undeva și o funcție buzz, dar nu am folosit-o niciodată și nici nu ne interesează în cadrul acestei discuții.

12Acum, să vedem ce înțelegem îndeobște prin animal social – o sintagmă de origine behavioristă care desemnează comportamentul nostru în societate și care, implicit, caracterizează și relațiile economice dintre oameni. Gânditori importanți precum Keynes admit că în majoritatea deciziilor pe care le luăm există un ”spirit animalic”. Adică o parte importantă din natura umană este condusă din instinct și de tot ce ține mai degrabă de animal și nu de spiritul uman. Un G. Mankiw considera optimismul oamenilor un factor important al crizelor economice – devenim brusc pesimiști și ne schimbăm comportamentul de cumpărare.

Cooperarea socială la care ne obligă piața (trebuie să colaborăm cu alții pentru a supraviețui) este substituită treptat de o colaborare pe poziții de forță și agresiune (superior vs. inferior), care îl va apropia pe antreprenorul politic de natura sa animalică mai mult decât o face piața liberă cu participanții săi. Atunci cei pe care îi acceptăm ca păstori ai naturii noastre zise animalice (odată acceptată sintagma ca reală) se vor comporta chiar mai rău decât ”animalele” existente în piață, având în vedere forța absolută pe care le-o acordăm.

13Economia, chiar dacă e să stăm strâmb și să judecăm drept, ne arată că omul face multe lucruri care îl deosebesc clar de cele mai ”inteligente” sau ”evoluate” animale: schimbă bunuri cu semenii săi, are prețuri pentru ele, folosește bani pentru schimburi, economisește, împrumută ceea ce a economisit, face calcule de profit și își asumă incertitudini legate de viitor. În plus se poate răzgândi în ce privește oricare din acestea – adică are liber arbitru). Observăm că sunt animale care își fac provizii pentru iarnă (adică ar economisi), dar ele nu împrumută acele provizii niciodată – de dobândă, să mai vorbim? Degeaba vedem animale care folosesc unelte pentru a sparge nuci, căci sunt departe de ceea ce poate face omul cu uneltele. Înțelegerea naturii umane este importantă pentru orice știință socială, dar abordarea behavioristă (pe baza doar a comportamentelor noastre, considerate la pasul imediat următor ca fiind animalice) excluzând motivațiile umane (pe principul practic – nu contează motivul, ci rezultatul obținut) nu face decât să treacă în subsidiar ceea ce contează cu adevărat pentru noi, ca persoane.

Fără a clarifica modul în care văd omul ca fiind în primul rând o persoană, și abia apoi un membru al unui grup social, științele sociale (implicit „știința” economică) nu ne pot sprijini în vreo evoluție a noastră, ci mai degrabă într-o involuție pe scara lui Darwin. Și se pare că de fapt (dată fiind direcția imprimată), cam acesta este rolul lor actual, de a ne uniformiza și a ne face să acceptăm toată povestea asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s