Clujul între multicultural și excepțional

cluj_multiculturalApropos de întrebările mele despre Cluj de aici și de dincolo, citeam azi pe clujulcultural.ro despre aserțiunile d-lui Vasile Dâncu la Zilele culturale maghiare. Am ajuns apoi dintr-unul la altele (interviuri), vis-a-vis de pretențiile clujenilor la statutul de mare capitală pe care și-l doresc pentru orașul de pe malul Someșului mic. Încerc să prezint concluziile succint: această nevoie de excepțional poate avea și consecințe pozitive – dacă te crezi excepțional, atunci simți nevoia să performezi, dar și negative – cauți excepțiile, originalitatea cu orice preț. Nu am ajuns să facem ceva împreună, români și unguri, nu știm ce se întâmplă cu ceilalți nici măcar în orașul nostru. Rareori ne intersectăm. Ar trebui să reușim a scrie o istorie comună a Clujului, conchide sociologul clujean, cu o propunere care-mi venise pe limbă chiar în timp ce citeam interviul domniei sale.

dancuAvem ceva în comun, mă gândeam să-l contrazic, avem o istorie comună. Doar că-i una alternantă, în sensul că am scris-o pe rând, o etnie sau alta, fiecare exacerbându-ne meritele. Dar există momente în istoria relativ recentă (de 500 ani, cât are Transilvania) în care principii maghiari se foloseau de priceperea dregătorilor români, ori principi români care s-au folosit de puterea armată a secuilor chiar împotriva maghiarilor. Despre asta am un roman în lucru – Gaborfehérvár – pe care sper să-l și termin cândva, o istorie neromanțată și nepărtinitoare a natiorum (națiilor în sens politic, nu etnic) trăitoare pe teritoriul transilvănean. Dar să revin la concluziile d-lui Dâncu.

Cluj_-_Biserica_Sf_MihailÎntr-o scriere a istoriei, mai ales că nu am ajuns să facem ceva împreună nu pare nici domnia sa a crede. Dar o rescriere nepărtinitoare este posibilă și chiar necesară, ca punct de pornire al construcțiilor (culturale sau politice) viitoare. Ar fi interesant de găsit chiar un mit fondator al orașului. Din câte știu eu, cetatea și apoi orașul medieval a fost ridicat, ca toate cetățile maghiare, de către nemți (sași din Saxonia, șvabi din Suabia – în cazul Clujului luxemburghezi). Exista un consiliu al orășenilor, în care funcționa o alternanță la conducere – a ungurilor și germanilor. Apoi, la un moment dat, s-a iscat un scandal inter-etnic pe baze confesionale, de la locurile de înmormântare din jurul Catedralei (cred că este vorba de Sfântul Mihail, acum romano-catolică).

Acest ciudat moment din secol XVI-lea, al istoriei Klausenburg-ului, cunoscut drept revolta națiunii maghiare față de cea germană, s-a soldat cu preluarea de către reformații maghiari a Catedralei și părăsirea – încetul cu încetul – a orașului, de către germani. Cred că de la acest moment, al rupturii dintre maghiari și germani, și foarte probabil, al acceptării românilor din Feleac și apoi din satele din jurul abației de la Mănăștur în interiorul cetății, se poate vorbi despre o istorie comună, româno-maghiară, în Klausenburg – Kolozsvár – Cluj.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s