Alte știri din Cluj

rockÎn altă ordine de idei, pentru luna octombrie (ni) se mai pregătește un festival, Rock Fall Cluj, cu Joe Satriani cap de afiș, în deschidere cu Ștefan Bănică și Vama. Dacă de Tudor Chirilă nu ne mai mirăm, el cântând și cu Vali Vijelie, s-ar putea ca dacă află Joe acela de Bănică acesta, să se dea lovit, așa că nu vă aruncați, să vedem ce iese, dacă mai iese!  Interesant de reținut, cu ocazia acestui festival:

Clujenii și alți amatori au fost categorisiți în spectatori de categoriile a IV-a, a III-a, a II-a, I și Premium + VIP, care-au fost trivizați și ei – după buget – începând de la 180 lei nu-se-știe-pe-unde, și până la 285 de lei în lojă, pentru toate cele 3 zile de concert. În aceeași ordine de idei care se perpetuează de 5 ani încoace, de cum vine vara ori se pregătește vreun alt concert, domnul Boc începe să sape prin mai toate străzile Clujului, căutând probabil alți arginți cu care să arunce după organizatori. Pentru clujenii disperați de strategiile sale primare sau primitive (încă nu s-au hotărât cum să le catalogheze), singura soluție sunt scobitorile, tot mai groase, cu care să-și scoată praful dintre dinți.

hipster_personality

Informații din campania pre-electorală: întrebat ce are de spus în legătură cu ultimele informații date publicității pe acest blog anonim, domnul Boc s-ar fi rezumat să răspundă sec no comment, fiind ocupat cu alegerea modelului de ochelari, funcție de mesajul de transmis electoratului.  Domnia sa a precizat totuși că va reveni cu informații complete de îndată ce se va decide cu privire la noua costumație.

Singura reacție clară ar fi venit (umblă vorba prin târg) din partea doamnei Oana, care ar fi precizat explicit, după cum se vede în imaginea de mai jos:

Hipster girl. Fashion geek character. Vector illustration.

Anunțuri

Un comentariu

  1. mariusoliviu · August 23, 2015

    Reblogged this on biblioteca de filme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s