Clujul, de drept

O zicală la zi reușită de Șerban Foarță sună așa: după ce-ai făcut facultatea de drept, e timpul s-o faci și pe aia de fapt. Eu am început cu Clujul de fapt, și-abia acum ajung la Clujul de drept. Deja sunt în anul II cum ar veni, pentru că am scris ceva juridice pe-aici: despre Cluj, cu sinceritate.

cartier-marasti-clujStând strâmb așa, de dimineață, mă gândeam că Clujul de drept ar trebui să fie de stânga. Cel puțin judecând după muncitoreștile cartiere care te întâmpină cum vii de la aeroport (fiindcă și mai-vechiul Mărăști este tot un fel de Titan, ca și mai-noul Mănăștur) ori îți pică-n ceafă ca o cometă când pleci spre Zalău (cred că știți despre blocurile alea cu zece etaje de pe strada Cometei din Baciu – dacă nu știați, uite, ați aflat). Ei bine, nu-i de stânga. Clujul, după câțiva ani de funarism (sau cum s-o fi numit curentul politic cu pricina), a refuzat cu îndârjire la penultimele și ultimele alegeri atât pesedismul cât și (pseudo)liberalismul, preferându-l pe dl. Boc domnilor Rus și mai recent, Nicoară.

Manastur-calea_florestiAstfel că, probabil și din lipsa unor alternative viabile, micuțul dar popularul domn Emil Boc administrează de două mandate orașul, și, după cum se conturează competiția (challengerul Seplecan și outsider-ul Alexa) o va mai face și în al treilea. Deci avem un oraș încă PDList sau PMPist, dacă ne gândim că Emil Boc a susținut-o la ultimele alegeri prezidențiale pe Elena Udrea. Cam atât despre politică, acum despre drept: se pare că, și din cauza politichiei alunecoase, Clujul de drept este un oraș mult prea scump, mult prea (de)prins cu obiceiul balcanic al șpăgii.

Iar aceasta este o pată pe obrazul clujeanului de rând, care deși are obiceiul să o mai ia pe arătură, dacă-i spui totuși cum stă treaba și-apoi îl întrebi direct: Drept îi? îți răspunde sincer, în caz că ai dreptate: Drept!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s