blogging-ul, între mass-media și mainstream

blog– Scrii bine! remarca unul din blogerii de top (aka Makavelis) la care am apelat după deschiderea blogului personal, pentru un sfat legat de „tema” acestuia (un termen ce nu ține de tematică, cât de aspect).

– Înseamnă că altceva nu fac bine! m-am resemnat eu atunci.

În definitiv, fiecare știe de ce face un lucru sau altul, și nu contează atât alegerile (și implicit confirmarea succesului sau insuccesului) cât conștientizarea consecințelor acestora. Răspunsurile au venit în timpul scurs (vreo patru luni) de la debut, perioadă în care m-am lămurit cu ce mă poate ajuta (și cu ce nu) blogul în atingerea aspirațiilor personale.

mainstreamAzi, după ce mi-a intrat  o musculiță-n gură, mi-am amintit acel moment. De ce spunem despre un ins care mai citește Pleșu, Liiceanu sau merge la o piesă de Purcărete – că are cultură, iar despre altul care mănâncă o râmă sau un gândac într-o excursie exotică că ar avea o cultură (culinară) îndoielnică? Confundăm oare cultura (de vârf) cu presa, turismul cultural ori blogging-ul?

trendsetterBlogerul autohton are mai degrabă școala presei (ori a vieții) decât înalte studii academice. Aspirațiile sale către o cultură a valorilor n-ar face decât să-l îndepărteze de zona mainstream, ceea ce-l va priva de satisfacțiile după care demersul său (probabil că) jinduiește. Blogger-ii se vor mai degrabă trendsetteri și koolhunteri decât PR-i. Odată un loc, (o)poziție ori gen de artă urbană declarat cool, acestea chiar pot ajunge kult sau cool, însă din momentul intrării lor în cultura-de-masă, bloggerul se distanțează spre zone mai puțin umblate. Latura sa de trendsetter îl face să predea ștafeta PR-ilor 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s