Pro bono pentru film

Sună cunoscut? Daca da, este pentru că titlul pastișează proiectul TIFF „10 pentru film” prin care, anual, festivalul își propune să promoveze figuri noi în filmul românesc. Practic, cum decurg lucrurile? Un grup din teatru și film selectează anual 10 actori, care sunt prezentați publicului și profesioniștilor din lumea filmului. Se fac, astfel, materiale de prezentare (fotografii, broșuri, clipuri) actorilor care s-au remarcat în teatru, dar n-au avut şansa afirmării în cinematografie – aflaţi la debut sau cu roluri minore în producţiile autohtone. Sunt invitați apoi la workshop-uri și întâlniri cu oameni care le-ar putea schimba carierele.

Dar cine – și mai ales, cu ce preț – „face” toate astea? De exemplu, regizorii de la secțiunea scurt-metraj a concursului TIFF, cum este cazul intervievatului meu de azi-dimineață, Radu Bărbulescu. Cu ce preț? Pro-bono, bănuiesc. Nu am întrebat asta, pentru că în interviul de azi-dimineață cu Radu, la care s-a alăturat și doamna Iuliana Tarnovetchi, producătoarea scurt-metrajului său Dispozitivul 0068 (www.alienfilm.ro), altele au fost subiectele abordate. Interviul urmează ceva mai târziu.

Un fir roșu s-a aprins în mintea mea după cel de-al doilea interviu al zilei – cu actrița Fatma Mohamed – unul caracteristic actorilor și regizorilor pe care i-am cunoscut. Și anume, faptul că într-o proporție covârșitoare, prestația lor este pro-bono. Cu sau fără bani de la stat, producțiile cinematografice autohtone subzistă în baza acestui altruism al celor care le face, de fapt, posibile. Filmele de la noi nu se fac cu bani, sau cel puțin, nu cu (și nici pe) bani adevărați.

Adevăratul combustibil este entuziasmul lor și singura motivație este ca show-ul să continue alimentat cu acest entuziasm, care împinge lucrurile mai departe pe făgașul normalității, în ciuda dezorganizării (chiar a haosului) și a penuriei de fonduri care domină clubul cinematografic autohton. Odată firul roșu aprins, m-am hotărât să las becul să lumineze. Ultimul stinge lumina, nu așa se spune? Așa că ar fi momentul să punem în lumină reală, zic eu, pe cei care au început deja să-și găsească drumul de ieșire din acest hățiș. Drum de pe care acest club – tot mai restrâns – pe care îl formează cinematografia autohtonă, nu prea are cum să-i sprijine, în mod real, să iasă!

Pentru că (nu-i așa?), scopul oricărui sistem este autoperpetuarea. Ori în acest fel, ei devin captivii sistemului, care nu face altceva decât să le hrănească iluziile, să-i păstreze și să-i folosească atâta vreme cât îi sunt utili. Sunt însă, din fericire, și excepții – care infirmă regulile pesimiste pe care le livrează realitatea imediată. Câteva dintre ele, atât de frumoase, încât par ficțiuni. Eu am avut norocul să le descopăr, și vreau să le împărtășesc sub acest titlu. Urmăriți interviurile următoare, și mai ales, dați-le mai departe!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s