Pățanii la deschiderea TIFF #14

poze Neo 113Scuze că mă plimb pe-atâtea bloguri pentru toată tărășenia asta, de vină e cafeaua! Plus că n-am mai postat de multă vreme și nu că mi-ar fi simțit cineva lipsa, dar mi-e să nu dispară cu totul lumea virtuală, în lipsa mea – și eu să nu aflu. Până se descarcă filmulețul tangoului argentinian de care vă spuneam aici, să vă zic ce-am pățit – nu mare brânză – de menționat, totuși. Nu plecasem bine să fac un film de trei minuțele, că la-ntoarcere găsesc scaunul ocupat. Cucoana căreia-i cedasem locul prietenei întârziate îmi spune cu nonșalanță:

– V-am luat locul!

– Da? mă mir eu.

Asta drept mulțumire pentru că i l-am lăsat pe cel de lângă mine, mă gândesc, încruntat. Dar n-apuc să zic nimic, pentru că femeia îmi dă și explicații:

– Am crezut c-ați văzut pe cineva, de ați plecat așa repede!

Așa repede? Nu trecuseră nici 5 minute, și s-a și grăbit să-l ia cu japca. În fine, auzisem eu că abia la bătrânețe te maturizezi de tot, și nu mai ții cont de chestii nesemnificative, cum ar fi părerea sau scaunul celui de lângă tine. Sper să nu-mbătrânesc și eu tot așa.

– Dar aveți acolo un loc, în spate, îmi arată doamna, două rânduri mai încolo și ceva mai spre mijlocul, scaunul de pe care se ridicase prietena dumneaei.

Cei din jur mă privesc – majoritatea pe mine, am senzația – nu pe doamna care m-a pus în acea situație ușor penibilă. O fi pasiune, cum spunea ofițerul de poliție din a treia Wild Tale. O rog cât se poate de amabil:

– Dați-mi măcar sticla de apă din fața scaunului! Și revistele, și pixul, și cărțile pe care le-am așezat sub scaunul din față…

Le iau pe toate grămadă și deranjez lumea de pe cel de-al treilea rând. Doamna de lângă noul meu scaun, cu un păr frumos, alb, mă privește cu puțin reproș, parcă: de ce-oi fi fost așa fraier să mă ridic, să isc toată tevatura asta? Lumea nu prea mai are răbdare, deja s-a făcut frig. Și-n loc să înceapă filmul pentru care am venit cu toții, pe deasupra noastră zboară un OZN cu beculețe verzi, iar niște grecotei îmbrăcați în cearșafuri albe dau târcoale scaunelor, pe o muzică dubioasă, de tragedie. Ce-o mai urma?

P.S. Fișierul mp4 nu este permis în versiunea mea (gratuită) de wordpress. Va trebui să-l încarc pe youtube că să pun link spre el, chestie pt care nu mai am vreme fiindcă la 13 vreau s-ajung la Navajo. Și-așa am pierdut Cele ce plutesc de la 10, iar filmulețul oricum nu-i grozav, făcut cu telefonul. Poate doar muzica – așa, să vă faceți o impresie. Îl găsiți deocamdată aici: https://www.facebook.com/marius.oliviu/videos/vb.100006453095290/1853964324828653/?type=2&theater&notif_t=like.

Anunțuri

Un comentariu

  1. mariusoliviu · Mai 30, 2015

    Reblogged this on filme care merită vazute.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s