Cinematografia română – orgolii futile

Despre cinematografia românească, un fenomen pe cale de disoluție, s-a scris destul de mult și cam fără rost și încă se mai scrie – tot mai mult și parcă tot mai prost. Cel mai tare mă amuză etichetele care atârnă pe piciorul domnului Lăzărescu: suntem foarte siguri, unii sau alții, că este vorba fie despre un Nou val al cinematografiei românești, fie (mai ales) despre Noul Cinema Românesc. Diferențele, deși subtile, lipsesc cu desăvârșire, dacă tot ne permitem clișee la ora închiderii. Pentru că dacă este un Nou val, atunci el s-a născut dintr-o Mare (aproape) moartă. Iar dacă este un Nou cinema, este așa fiindcă s-a impus ca reacție împotriva viziunii superficiale (sau a lipsei de viziune) a cinematografiei românești de până la el. Că să folosim o construcție ajutătoare, Noul cinema nu are maluri. Așa că n-are voie să facă nici… valuri. N-am găsit altă rimă!

Pozițiile cucerite de tinerii cineaști români prin acțiuni singulare, asemeni celor de comando (vorba lui Deleuze despre Guattari), au fost rapid asumate și ocupate de restul cohortei care se mai aținea sub steagul prăfuit al cinematografiei românești. Un oportunism benefic (pe moment) pentru mișcare ca ansamblu, dublat însă de același aspect remarcat de domnul Cinema înainte de 2005 – deficitul de moralitate. În loc să ocupe poziții tot mai avansate de la adăpostul cărora să declanșeze dispute fratricide, locul pe care ar trebui să și-l asume critica de film în cinematografia română, aflată încă într-o mare încleștare cu rolul și locul său în societatea contemporană, din care (mai) poate (sau nu) supraviețui, ar fi, dacă nu să-i tragă pe ceilalți după ea, măcar să-și asume de acolo, din avanposturile în care s-a afundat (sic!), rolul de cap limpede al acestui fenomen. Pentru că, din păcate, nu avem parte de o industrie – în adevăratul sens al cuvântului – ci despre un fenomen pe cale de dispariție. Oare de ce?

Ce se întâmplă în cinematografia românească, dincolo de înlocuirea scriitorilor-scenariști cu regizorii-scenariști? Pare a se lupta să iasă dintr-un cerc vicios: este insuficient finanțată – din lipsa banilor, cunoaștem – dar și insolvabilă, pentru că după (dificila) găsire a finanțării, se dovedește incapabilă să regenereze fondurile și așa sărace pe care le are la dispoziție, din cauza subțierii rețelei sale de difuzare – cinematografele. Suntem țara cu cele mai puține cinematografe / mia de locuitori. Nu reușim (și nici nu vrem) să compensăm această lipsă cu altceva: centre de închirieri filme pe DVD, de exemplu, n-am văzut de multă vreme. În puține orașe – aici Clujul este excepția care confirmă regula cu cinematograful Mărăști și în curând, și cel din Mănăștur – mai există primari care-și asumă preluarea cinematografelor abandonate de RADEF Româniafilm.

Ce șanse mai are o cinematografie care (încă) mai duce lupte pentru supraviețuire, în timp ce restul lumii are acces la o rețea infinită de date, la imagini și filme din ce în ce mai bune? Trebuie (aparent) să te înscrii în rețeaua asta. Nu trebuie să faci altceva decât să ajungi acolo, și atunci renunți să faci filme pentru publicul român și mizezi pe participarea la festivaluri, mizezi pe consumatorul european la condiția căruia visăm toți să accedem, cu venituri care-i permit să-și umple coșul la supermarket fără a-și număra euro aflați oricum pe card, cu o conexiune mult mai proastă de internet decât a noastră, care nu-l împiedică să cumpere și să-și descarce filmul pe TV-ul său cu media-box. Dar ce te faci cu pretențiile acestui consumator, care a cam văzut totul, așa că te obligă să mergi pe trendul deconstruirii reprezentării convenționale a personalității și relațiilor inter-umane, ca să-ți asiguri o poziție în actualitate? Tu, ca cineast, nu poți decât să te conformezi. De unde mai putea apărea vreo rază de speranță?

Poate din cel de-al doilea val, al tinerilor critici, să se ridice vreo grupare similară celei create în jurul celebrei Cahiers du cinema, care să-i transforme pe aceștia, la maturitate, în vizionari creatori de film. Această analogie a fost făcută, destul de explicit, chiar de regizorii care au susținut recent continuarea activității unei astfel de reviste. Recunosc că ajunsesem să visez la această posibilitate, citind despre conflictul iscat în UNATC între rectorul Titieni și gruparea din jurul revistei Film Menu, coordonată de Andrei Rus, susținută de decanul Sorin Botoșăneanu și filmologul Andrei Gorzo, cu privire la sistarea sau subțierea fondurilor necesare apariției prestigioasei publicații. Această speranța s-a cam stins însă după apariția acestui articol în Dilema veche, în care liderul noii generații de critici se ia la harță cu unul din cele mai echilibrate și originale condeie clujene, confratele său de la Facultatea de Teatru și Televiziune a UBB, Doru Pop, care din 2012 ține cursuri la Bard College iar în 2014 reușește să publice în USA la prestigioasa editură academică McFarland & Company o lucrare, vai, prezentă și pe Amazon, atât în varianta pentru Kindle cât și în cea clasică, Paperback.

Ce defecte îi găsește Andrei Gorzo noului său coleg din Asociația criticilor de film, afiliată UCIN? În principal că, venit din alt domeniu, nu are (suficiente) competențe să ocupe scena deja suficient de aglomerată a criticii românești de film. Și apoi că volumul Romanian New Wave Cinema – recunoscut de autor drept An introduction – conține mici inadvertențe de traducere, sau erori de încadrare în genurile filmice. Deși recunoaște o calitate a cărții pe care nu o putea ignora – că este bine structurată, bref, excelent chiar – blamează că nu poate face abstracție de ce a turnat Doru Pop în ea, ca să declare în final că dezinvoltura universitarului clujean denotă o stăpânire simulată a subiectului. Recunosc că n-am reușit să citesc până acum decât două studii în limba engleză ale lui Doru Pop, respectiv What`s Eating the Romanian „New Wawe”? publicat în 2012 în nr. 1 din Ekphrasis și The Grammar of the New Romanian Cinema publicat în Acta Univ. Sapientiae, prin 2010. De asemenea, nu mă pot ridica (și poate că nici Doru Pop, cu preocupări trans-filmice) la erudiția în domeniu a lui Gorzo și a tinerilor săi colegi de generație.

Și totuși: nu aceasta este calea de urmat. Studiile autorului clujean conțin idei originale, care deschid noi unghiuri de interpretare și ridică întrebări. Departe de a emite sentințe, Doru Pop convinge deja din aceste studii (preliminare, probabil, cărții sale din 2014) că are ceva de spus, și mai ales, că știe cum s-o facă, la modul academic. Iar articolul dilematic al lui Andrei Gorzo nu face decât să arunce încă o… penumbră 🙂 asupra amintitului deficit de moralitate, încă remanent (zonei) cinematografiștilor. Este probabil ca în fundalul acestei izbucniri (ne)colegiale să se afle conflictul lui Gorzo & Andrei Rus cu Titieni & Ovidiu Georgescu, amplificat de demisia decanului Sorin Botoșeneanu.

Iar pe acest fundal de luptă al „avangardei” cu „plutonierii” UNATC, se circulă cu piedica ridicată la armă. Și tragem în tot ce intră sub vizor? Nu cred că Andrei Gorzo trebuia să se răzbune pe Doru Pop pentru publicarea unei cărți – nu pe acest subiect, existând suspiciunea c-ar fi făcut-o din simplul motiv că susține o teorie opusă / paralelă cu cea a domniei sale, la care universitarul clujean nu achiesează, astfel. Era mult mai oportun (și de asemenea, mai elegant) să-i semnaleze erorile de traducere și să-i recomande, eventual, o mai bună documentare, dacă tot voia să-și afirme superioritatea (sau exclusivitatea?) asupra domeniului.

Anunțuri

Un comentariu

  1. mariusoliviu · Aprilie 28, 2015

    Reblogged this on biblioteca de filme and commented:

    Cinematografia românească – un alt unghi de vedere

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s