De la carte la film și înapoi, spre literatură?

Îmi încep ziua – înainte chiar de cafea – cu o cronică de film. Nu pentru că asta mi-aș dori să fac în acest moment (dar cam așa-mi închei noaptea, la un film), ci fiindcă am senzația că mai am de bătut o cale până unde vreau să ajung. Să-mi termin de scris poveștile, încă haotice, inegale. Am să-ncep să le postez aici, pe măsură ce mă decid ce păstrez din ele, pentru că un șut în fund încă mai înseamnă ceva: un pas înainte.

– Mi s-a părut la început că faci literatură, chiar! mi-au zis puținii mei cititori, după ce am publicat prima cărticică în regie proprie.

– Dar te pierzi spre final…

În scris, invers ca și-n viață, pornesc destul de ușor. N-am nevoie, cum presupunea Matei Vișniec despre-ncepătorii viitorului, de ajutorul vreunui negustor de începuturi de roman. Dar scriitura este o foarte mare mâncătoare de vreme. Nu doar că trebuie să-i dedici, ca oricărei activități serioase, tot mai mult din timpul tău. Cere atenție distributivă pentru două aspecte aparent contradictorii: primul ar fi caracterele celorlați, cărora trebuie să-nveți să le prinzi specificul. Și celălalt mai complicat, o imersie în universul intim, pentru că – nu-i așa? – putem scrie doar despre ceea ce cunoaștem.

Iar pentru un bărbat atenția distributivă este o mare provocare, mai ales când vrea s-o facă în public. Femeile, am constatat, sunt mult mai dezinvolte în blogăreala lor (nu despre discuțiile între femei vorbesc, ci despre scriitura lor). Știu să se machieze, așa cum o fac în fața oglinzii, și să-și îmbrace poveștile în haine frumoase. Să-și prezinte cum ar veni, defectele, într-un mod fermecător. Pentru că a scrie diferă de a te dezbrăca în public. Cum remarca Llosa, scriitura este o formă de strip-tease invers, în care autorii (și autoarele deopotrivă) îmbracă mai multe rânduri de haine, una peste cealaltă. Ceea ce pentru un bărbat este din start, puțin mai dificil decât pentru o femeie, în ciuda puterii – se zice, mai mare – de abstractizare.

Să îmbraci (idei, ori un sentiment) în cuvinte presupune, asemenea oricărei costumații, să spui ceva decent, făr-a dezvălui prea mult. Să trezești curiozitatea păstrând ceva mister. Să faci cum s-ar zice în cinematografie, un teaser. Literatura pare a se restrânge în ziua de azi la un sinopsis. Iar filmul, o artă contemporană (una comercială, dar cu o putere tot mai mare de fascinație) promite să ducă mai departe ce a facut ani la rand, literatura. Să compenseze lipsa de imaginație din viețile noastre tot mai elaborate. Și pentru cei mai puțin favorizați de soartă dintre noi, să ne debaraseze de povara trăirii propriei vieți – sau a propriului trecut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s