Despre zidari şi faianţari

O teorie despre tipologiile de oameni care fac ceva (pt că la cei care doar bagă de vină se schimbă treaba) spune că-i putem împărţi, aşa din scurt, în zidari şi faianţari. Adiq în meseriaşi care ştiu să pună bazele / să calculeze, să sape, să toarne stâlpii corect, să facă un plafon, un acoperiş şamd, şi în oameni care vin apoi să finiseze, să aplice glet, zugrăveală, faianţă şi ce-o mai fi – pe scurt detailişti.

Cred că teoria este aplicabilă în aproape orice activitate şi o echipa ar trebui să includă minim aceste tipologii. Sigur că dacă intrăm în detalii, respectiv teoria lui Belbin, există cu totul 9 roluri într-o echipă, dar acolo vorbim de mentalitatea anglo-saxonă, mult mai orientată spre business, pe când mentalitatea românească/balcanică este potrivită unei echipe de meşteşugari / meseriaşi.

buddhaFaptul că într-o echipă de business sunt 9 roluri nu înseamnă că ea chiar trebuie să aibă 9 membri, deşi acesta ar fi poate cazul ideal. Pot fi şi mai puţini, dar atunci un om va trebui să preia mai multe roluri – să zicem 3 inşi cu 3 roluri fiecare, ca să dea întreg. Un contemporan celebru, miliardarul Jeff Bezos, are teoria celor 2 pizza. El spune că dacă nu poți hrăni o echipă cu două pizza, atunci echipa ta e prea mare. Acuma depinde și cât de mare e pizza, și cât de burtoși colegii – dar teoria lui e interesantă, nu? Sau cel puțin reprezentativă pentru micro-afacerile care mai pot reuși într-o economie globalizată.

Revenind la titlul postării, și ce m-a dus cu gândul la ea: am scris pe-aici că mai repar plottere în weekend sau după program, când mă simt în stare. Ei bine, după ce schimb piese, le bibilesc şi aduc într-un anumit punct (satisfăcător pentru mine), în care capetele dau linii clare şi imprimantele funcţionează corect, mai am surpriza să aflu de la câte un beneficiar că nu merge bine sau că nu scoate calitate. Beneficiarul fiind, desigur, un faianţar (designer, grafician) şi calitatea fiind – de fapt – o problemă de soft.

Iar asta mă duce la concluzia că zidarii nu pot fi şi faianţari iar ultimii n-o să-i aprecieze niciodată pe zidari, chit că ei n-ar fi în stare să facă vreodată (nici măcar la nevoie) ce fac ăştialalţi. În cazul meu, după ce termin de pus la punct o imprimantă, plin de cerneală pe mâini, n-am încotro şi trebuie mă dezbrac de salopetă ca să îmbrac haina de softist, adică să instalez drivere, să dau probe pe diverse materiale şi să fac profile de culoare – adică treabă de faianţar! Ncsf.

De ce nu-s de acord cu schimbarea orei

Mi se pare o prostie trecerea la ora de vară, mai ales că în primăvara acestui an Comisia pentru Transport şi Turism din Parlamentul European a votat favorabil propunerea ca, începând din 2021, să se renunţe în toată UE la schimbarea orei. Asta pentru că există anumite studii ce indică faptul că schimbarea asta (mai exact adaptarea organismului la noul program din vară, cind ne vom trezi mai devreme cu o oră) are efecte negative asupra sănătății umane. Dar cum omul contează mai puțin, să notăm că în noaptea de sâmbătă spre duminică 27 octombrie 2019, Romania revine la timpul legal român, ora standard a Europei de Est + 2 UTC, ca-n fiecare an.

Adică ora de vară nici macar nu există legal, este doar un experiment impus aiurea! Nu doar la noi ci, în ciuda argumentelor logice care indică faptul că păstrarea acestei convenţii nu aduce niciun beneficiu, 70 de ţări din lume încă schimbă ora de două ori pe an: în ultima duminică din martie şi ultima din octombrie. Renunţăm nu de luni, ci din ultima sâmbătă a lunii, când ora 4:00 devine ora 3:00 – aşadar putem dormi cu o oră în plus. Bun, da` dacă tot ne cramponăm de ultimul termen, de ce nu s-a făcut schimbarea asta duminică noaptea, să putem dormi luni c-o oră-n plus?  Nu că-s cârcotaş, dar la ce ajută să dormi o oră în plus în ziua liberă?

12-months-Darkness

Se pare că ditamai Comisia Europeană ar fi vrut să impună renunţarea la schimbarea orei încă din 2019, dar unele dintre statele membre s-au opus (chipurile). În realitate, singurul considerent economic pentru care se perpetuează acest experiment aberant şi nociv pentru sănătatea noastră este economia de energie electrică. Se pare că puţin îi pasă cuiva de faptul că, timp de 3 zile de la schimbarea orei, creşte cu 5-10% riscul de infarct, modificările adaptative ţinând în total 15 zile. În era becurilor economice, care fac suficiente economii, schimbarea orei a ajuns să fie mai mult un disconfort, producând perturbări de bioritm.

Nu doar somnul poate fi deranjat, ci și pofta de mâncare, capacitatea de muncă, concentrarea sau stările de bună dispoziție. Un studiu făcut prin 2016 în Germania arată că economia energetică în ceea ce privește iluminatul nu ar fi decât de 0,8 la sută, iar în ce privește încălzirea nu au fost modificări. Un sondaj Un sondaj făcut în UE, pe 4,6 milioane de oameni, arată că resimţim disconfort fizic și mental din cauza schimbării orei, şi intrăm într-un cerc vicios.

Întâmpină probleme în a adormi, de la prea multă cafea, şi cu timpul dezvoltăm chiar insomnii.  Aproximativ 40% dintre respondenți au declarat că au avut probleme în a se concentra la job, iar o treime s-au simțit irascibili. România a adoptat penÎtru prima oară ora de iarnă și cea de vară în 1932. Schimbarea orei a fost abandonată în 1941, dar a fost reintrodusă de comunişti în 1979. Dacă în toamna asta, de la începerea anului universitar, au crescut accidentele în trafic, să vedeţi nervozitate, claxoane și moace nedormite in trafic din 31 martie 2020…

 

HP Designjet 5000/5500

Cum în ultima perioadă m-am ocupat de resuscitarea unor echipamente pentru grafică – e drept, ceva mai vechi, dar încă perfect valabile pentru pieţele emergente cum e şi a noastră – am zis să pun aici o mică bibliotecă de cunoştinţe. Gama de printere pe care le servisez (repar/ resuscitez/ întreţin – nu ştiu cum să mă exprim ca să nu sune mai pretențios decât e de fapt) cuprinde perechile HP Designjet 1050/1055 şi HP Designjet 5000/5500. Primele sunt pentru piaţa de arhitectura CAD/GIS, ultimele pentru grafică.

hp2M-am poziționat pe nişa asta când am observat că aparatele se mai găsesc încă pe piață la prețuri accesibile: proprietarii nu știu să le întrețină, iar cumpărătorii cred că se feresc de ele datorită consumabilelor scumpe – deşi sunt la același nivel de preț cu al modelelor actuale HP Z6100/6200/6800. Când zic scumpe, trebuie să menţionez că am ţinut vreo 2 ani un HP Designjet 5500 de 60 inch pe balcon, şi chiar dacă mă tot întreba lumea de ce nu-l pun în funcţiune, am tăcut din gură pentru că ştiam că n-am nici bani, nici ce să-i dau de lucru (nu e chiar un moft să-l repari).

Ca să vă faceţi o idee, un singur cap de imprimare HP 81 costă în jur de 1.000 de lei (200 eur+TVA la dealerii HP din România, eu luam cândva de la AGIS Cluj) sau le puteţi lua cu 100 eur de pe ebay.de (Germania). Cele pigmentate (HP 83 UV printheads) sunt cu 25% mai scumpe, adică preţurile încep de la 125 euro/bucată. Avantajul HP 55000 față de modelele Z mai noi este dat de numărul mai mic de culori / cartușe de cerneală cu care lucrează (6 dye față de 8 pigmentate), iar la dezavantaje am putea trece capetele de imprimare ceva mai scumpe și viteza mai mică de lucru.

HP-DesignJet-5000-5500-PSDeci capete mai scumpe (nici cele de la seria Z nu sunt gratis, însă acolo există un pont), dar cerneală mai puţină (6 culori în loc de 8) şi mai ieftină (2-300 lei un cartuş în loc de 1.000 lei). Un alt avantaj al modelelor HP Designjet 5000/5500 este posibilitatea de a folosi, la alegere, ori cerneluri dye, ori pigment – adică de a schimba sistemul de tubbing funcţie de comenzile primite. Bine, opțiunea asta e mai mult un avantaj de marketing, pentru că în practică, odată cu tubulatura (care arată ca în imaginea alăturată) schimbi şi capetele (treci de la HP 81 la HP 83) şi cerneala, operaţiunea costând cam 125 x 6=900 euro capetele şi încă vreo 600 euro cerneala, adică preţul de pe piaţa al unui printer s/h – deci mai bine îți iei un alt printer pe UV. Dar dacă nu ai loc în birou și faci, de exemplu, afişe pentru Cinema City, o să lucrezi cu cerneluri dye, mai ieftine şi cu un gammut de culoare mai larg – la fel şi pentru roll-up-uri sau filme backlit pentru casete luminoase.

Dacă vrei să faci însă bannere pe Tywek, sau autocolante de scurtă durată (6 luni rezistenţă outdoor) sau tablouri canvas de pe care să nu dispară culorile dacă sunt expuse la raze UV, o să ai nevoie fie de cernelurile UV de la HP, sau mai degrabă de (încă) un printer dedicat pentru aceste lucrări. Eu am ales a doua variantă, adică lucrez la firma Colorim cu un HP Designjet 5500 pe dye inks, la 60 inch lăţime (152 cm) şi cu un HP Designjet 5500 mai mic, de 42 inch (106 cm) setat pe cerneluri UV.

Recapitulând, valoarea de piaţă a unui printer HP Designjet funcţional pe dye ink este în jur de 1.200 euro, socotind doar capetele la 600, cerneala 400 şi aparatul în sine 200 euro sau 1.000 de lei, în timp ce unul setat pe cerneluri UV începe de la 1.500, socotind doar capetele la 900 euro, fără a mai ţine cont că şi cerneala este ceva mai scumpă. Voi posta în continuare pentru cei interesați ce probleme pot apărea în exploatare, materialele folosite şi câteva proceduri de întreţinere periodică.

Cuvinte, dimineața

Orele crude ale zilei nu-s pentru rostit cuvinte. Pașii mici, gesturile întârziate, ritualul cafelei – abia după asta poate citești ceva. Dar de zis sau de scris, nu. Pentru că cine știe ce ți-ar ieși pe gură sau din tastatură: vreun porumbel, poate.

Cred că dimineața suntem mai critici cu ceilalți și cu noi înșine, sau grăbiți, că știm c-avem destule de făcut, în timp ce seara suntem nostalgici pentru timpul trecut. Cel mai bine e să găsești un răgaz pentru scris în miezul zilei. Trebuie să fie o siestă și pentru cuvinte, nu?

Proiecte noi

Cum mă aflu între două joburi (adică în preaviz de la cel vechi) am reușit să găsesc timp pentru câteva proiecte ale căror domenii le-am achiziționat de mai multă vreme dar nu am reușit să postez mare lucru pe ele.

Primul dintre ele se referă la semifabricatele din mase plastice, cu o gamă largă de aplicații, despre care puteți afla mai multe aici https://plastice.info/termoformare/. Am încercat să fiu concis și nu foarte tehnic, pentru a face informația cât mai accesibilă.

Următorul încearcă să valorifice ultima mea experiență în domeniul sistemelor expoziționale: http://roll-up.xyz/. Nu s-a schimbat prea mult piața românească a sistemelor de afișaj de când am abandonat-o eu acum 15 ani. Cam aceleași sisteme ieftine și destul de puține noutăți, pe care o să-ncerc să le evidențiez, totuși.

La fel stă treaba și în domeniul produselor personalizate. În Cluj sunt nu mai puțin de 112 magazine de cadouri care au pagină de facebook. Bine, o parte din ele au fost abandonate, dar tot mai funcționează peste 100, cam cu aceleași chestii: căni, tricouri și magneți de frigider. Așa că – o să vă întrebați, probabil – ce rost ar avea al 113-lea magazin.

Nu știu voi cum sunteți, dar eu când văd o așa piață, văd oportunități. Dacă eu m-am plictisit de aceleași cadouri standard, probabil că și alții s-au, așa că e momentul să vină cineva cu ceva nou. Cu ce, veți afla de Paște, când o să inaugurez magazinul. Până atunci, dacă v-am făcut curioși, țineți aproape, pentru că o să-l umplu încet-încet cu produse.

 

Imprimante HP designjet

Cum în perioada aceasta recondiționez câteva imprimante HP de format mare pentru arhitectură și afișaj (ultra-large format este terminologia folosită în cazul lor) am să las aici câteva informații de interes general despre capetele de tiparire de la Hewlett Packard. Acestea au limita de utilizare garantată.

Iată mai jos o listă a celor mai uzuale capete de tipărire de la HP și limitele de utilizare garantată pentru fiecare:

  • HP 10 printheads:
    – Black: 530 ml
    – Color: 200 ml
  • HP 11 printheads:
    – Black: 530 ml
    – Color: 200 ml
  • HP 14 printheads:
    – Black: 550 ml
    – Color: 400 ml
  • HP 70 printheads: 1000 ml
  • HP 72 printheads: 1000 ml
  • HP 73 printheads: 1000 ml
  • HP 80 printheads: 1000 ml
  • HP 81 printheads: 1000 ml
  • HP 83 printheads: 1000 ml
  • HP 84 printheads: 200 ml
  • HP 85 printheads:
    – Black: 530 ml
    – Color: 200 ml
  • HP 90 printheads: 1000 ml
  • HP 91 printheads: 1200 ml
  • HP 705 printheads: 1000 ml
  • HP 706 printheads: 1200 ml
  • HP 711 printheads: 4000 ml
  • HP 727 printheads: 4000 ml
  • HP 729 printheads: 4000 ml
  • HP 731 printheads: 1200 ml
  • HP 744 printheads: 1000 ml
  • HP 761 printheads: 1200 ml
  • HP 762 printheads: 1200 ml
  • HP 771 printheads: 1200 ml
  • HP 773 printheads: 1200 ml
  • HP 789 printheads: 1000 ml
  • HP 792 printheads: 1000 ml
  • HP 831 printheads: 1000 ml
  • HP 841 printheads: 400 ml
  • HP 940 printheads: 560 ml
  • HP 941 printheads: 560 ml
  • HP LX600 printheads: 12000 ml
  • HP LX610 printheads: 12000 ml
  • HP LX881 printheads: 12000 ml

Pe displayul imprimantei apare cantitatea estimată în „cc”. 1cc = 1ml. După cum puteți observa din lista de mai sus, majoritatea acestor capete, cu excepția celor îngroșate, sunt considerate consumabile (se termină/ se ard după ce prin ele trece maxim 1 litru de cerneală).

Less is more

Am avut o perioadă în care vedeam multe filme. Nu vorbesc de binging-ul de sărbători sau de week-end ci de filme artistice, bune, de festivaluri și abonamente la tot ce apărea, Mubi șamd. Scriam pe cefilmevad.blog aproape zi de zi.

Nu-mi explic acum apetitul ăsta pentru lumea Maya a filmului, parcă trăiam experiențele concentrate ale altora – pentru că asta e filmul, o esență. În viață nu ți se-ntâmplă chiar așa, să trăiești și să-nțelegi simultan niște chestii, să fii acolo și-n același timp să te vezi dinafară.

A fost meritul teatrului că m-am desprins oarecum, pentru că acolo nu poți pune povestea pe hold. Vezi ce se-ntâmplă acolo doar când ești conectat la scenă, cu urechile ciulite. Am început să merg la festivaluri, să fac interviuri, să scriu pe teatru.info… am avut apoi joburi cu tot mai multe deplasări.

Target-uri, criză și post-criză, și tot mai puțin timp – nici măcar concedii. Adică sunt astea, legale, dar nu ți le mai iei chiar așa cum vrei, că s-ar putea să nu-ți mai găsești jobul când vii, se pot întâmpla multe în lipsa ta. Plus că am început să mă ocup de Colorim, la care mă gândeam câteva minute pe zi așa, ca la un plan de pensie.

Apoi după-amiezile, mai nou și în week-end-uri, așa că s-ar putea să scriu tot mai puțin pe bloguri, și tot mai mult cu SEO. Interesant e că mai puțin înseamnă, de cele mai multe ori, mai mult. Tocmai am aflat c-am primit acreditare la TIFF, chestie care nu s-a întâmplat, de exemplu, în 2018.

Culmea, în acel an chiar lucram în industria (sau, vorba lui Nae Caranfil, agricultura) filmului, pe relația cu cinematografele (în distribuția de film) dar probabil că am fost văzut ca un concurent și n-am mai primit acreditare, deși scriam de zor.

Și am primit acum, când abia mai găsesc timp să văd un film da capo al fine, darămite să mai și scriu de el. Ce să zic, mai răruț o fi mai drăguț!

 

Apostolii dreptății

Hans Kelsen, autorul Constituției austriece – în vigoare de aproape 100 de ani – nota într-una dintre cărțile sale de căpătâi că “legea nu este, așa cum se spune uneori, o regulă. Este un set de reguli cu o anumită unitate pe care o înțelegem doar în cadrul unui sistem. Este imposibil să înțelegem natura legii dacă ne limităm atenția asupra unei singure reguli izolate”.

Mi s-a părut relevant acest citat din filosoful austriac al dreptului, mai ales vizavi de apostolii dreptății din orașul în care locuiesc: cele mai de succes postări dintr-un ziar de click-bait sunt despre parcări ilegale pe locuri rezervate persoanelor cu handicap; apoi, inclusiv emilul primar Boc face poze cu mașini parcate aiurea pe trotuar și le trimite polițistului său local preferat – și așa mai departe.

Mai sunt postări cu șoferi „necivilizați” în trafic. Și eu am pățit să fiu bruscat din spate de câte-un grăbit, cu flashuri, cu mai să se urce pe mine, dar m-am gândit că poate îi naște omului nevasta, așa că i-am făcut loc să zboare pe lângă mine – că teleportarea încă nu s-a inventat. Ce vreau să spun e că acești apostoli ai dreptății mă lasă rece.

Nu fac dintr-astea, dar nici nu mă deranjează să văd, de exemplu, o salvare parcată pe locul unuia cu handicap (mai ales când sunt 2-3 neocupate). Că dacă salvarea aia nu se mișcă / parchează la timp, poate mai apare un handicapat (și nu cred că pentru acela se va trasa un loc în plus pe asfalt), și consider că nu-i de ajuns să-i protejăm pe cei existenți, e important să mai și prevenim.

Și că, înainte de a poza paiele pentru ochii altora, e bine să vedem bârna din proprii ochi. Despre asta, un interesant aforism de Costel Zăgan:

Îmi arăți bârna din ochiul meu cu telescopul, dar nu vezi, n-ai cum să vezi că, de fapt, e paiul de la celălalt capăt!

Ai grijă de persoana numărul I

Îmi amintesc de propoziția asta din Changi, unul din cele mai bune romane scrise de James Clavell – un autor cunoscut mai degrabă pentru Shogun. Despre roman am pus o notă de lectură aici, pe blogul meu de carte. În mod surprinzător, deși este vorba de o relație de prietenie în afaceri, citatul nu se referă la un șef sau la un lider.

Aceștia sunt importanți, dar chiar și atunci când vine vorba de munca într-o organizație, persoana numărul unu ești tu. De exemplu, dacă spui că lucrezi pentru angajatorul tău (lucrez, să zicem, pentru Minolta), înseamnă că ești complet spălat pe creier și ai șanse foarte mici să lucrezi pentru tine vreodată pentru cine contează, adică pentru tine.

Nu mă refer aici la a fi patron antreprenor. Dar „Firma e viața mea și fac tot ce este nevoie pentru ea” – e un slogan fals și forțat. Chiar dacă recunoști sau nu, tu lucrezi pentru tine și scopul tău numărul I este (sau ar trebui să fie) să ai grijă de persoana numărul I. Adică de tine. Fiecare ar trebui să lucreze în primul și în primul rând pentru el, pentru a-i fi bine lui și familiei lui.

Ar fi de preferat ca evoluția ta profesională să fie una foarte bună, pentru ca și compania care ne plătește să beneficieze de serviciile prestate de tine. Performanța individuală trebuie să fie din ce în ce mai bună de la un an la altul. Adică în primul an după angajare e ok să fii plătit entry-level, dar din al doilea ar trebui să dai randament maxim.

Dacă după un an și ceva într-o organizație nu ești promovat sau nu ți se mărește salariul, înseamnă că este o problemă cu tine – poate nu performezi suficient – sau cu organizația. Iar dacă ai cumva dubii legate de comparația job – viață personală, încearcă să faci un exercițiu de imaginație: gândește-tă că vei fi dat afară din companie sau că va da faliment și vei rămâne fără job.

Gandește-te că ai putea pierde totul, atât pe plan profesional cât și pe cel personal, și poate vei regândi „echilibrul” dintre viața personală și cea profesională. Când realizezi că este a treia oara săptămâna aceasta când ajungi acasă obosit(ă) la ora 20, că este abia joi și tu ai mereu acest program, că nu e doar „una din acele săptămâni”… poate vei realiza că dacă acasă nu ești bine, mai devreme sau mai târziu nu vei fi nici la serviciu.

De la blog la situri web

În ultimii ani am renunțat să mai scriu pe blog, orientându-mă spre mai multe websituri de nișă, de știri sau culturale. Spre deosebire de ce se întâmplă aici, pe wordpress.com toate aceste situri au nevoie de hosting, deși interfața nu diferă: folosesc același CMS wordpress, însă e luat de pe wordpress.org. Ca firmă de webhosting folosesc Hosterion, pentru că au servere în București și Cluj, de unde este și audiența mea.

Cei care recomandă Amazon Web Services sau hosting în ţări scumpe ca Germania (pentru că da, există un hub la Frankfurt) sunt puţin rupţi de realitate. Totuși, bloggerul de nişă caută un serviciu de 3-5 euro pe lună pe care să-i meargă OK un WordPress de 100 de mb şi un trafic de 2-300 de unici pe zi. Nimic rău în asta, doar că:

Dacă ipoteticul blogger prinde o zi bună în care 1% din unici să-i dea share la un articol și are un spike de 1.000 citiri, s-ar putea să vrea ceva mai mult. Abia atunci încep problemele: totuşi, ce firmă să aleagă? Anul trecut a fost o problemă la Webfactor și siturile unor bloggeri cunoscuți au căzut 4 zile atunci.

Unii spuneau că ar fi fost în total vreo 20.000 de site-uri românești căzute, nimic oficial însă. Până la urmă firma clujeană și-a mutat serverele în ograda SimpliQ și pentru o vreme isteria s-a calmat. În acest contextul a reapărut discuția legată de „săracii” care își cumpără hosting de 2-3 euro. „Ce, ai hosting ieftin și te aștepți să-ți și meargă?! Săracule!”

Mie personal mi se pare de prost gust să desconsideri bloggerii care vor hosting ieftin, fie și de 1 euro dacă se poate. Ei au varianta WordPress sau Blogger free. Nimeni nu va porni din start cu hosting de 10 euro pe lună, dacă situl n-are trafic (așa că nu poate acoperi aceste cheltuieli). Toți pornim de la nivelul minim, oricare ar fi el, și vrem să creștem. Eu am pornit blogul cu hosting free, m-am mutat apoi pe gazduire shared unde îmi revine un euro/website, pentru că am mai multe.

Dacă ai o firmă de hosting și vrei să-ți crești cumva clienții, să îi fidelizezi, ar trebui să-i respecți și pe cei cu hosting de 1 euro. Și dacă se poate, să îi educi. Clienții sunt așa cum ți-i crești, și cred că merită efortul de a le explica diferența între un hosting de 1 euro și unul scump. Nu-ți permiți să oferi hosting de 1 euro? Nicio problemă, pornește de la prețul minim pentru care poți garanta calitatea. Dar asumă-ți asta. Pierzi clienții mici (noi), dar îi păstrezi pe cei importanți.

E ca și cum un alt furnizor ți-ar spune: „îți livrez acest produs, dar nu te aștepta să fie bun”. Ceva adevăr este aici, dar se referă la servicii unde e valabil principiul 2 din 3: dacă e bun și ieftin, nu te aștepta să fie rapid. Iar dacă e și rapid și bun, nu poate fi ieftin 🙂