Clujul din amintiri

Ca răspuns la câteva articole despre Revelionul à la Cluj, în care deplângeam haosul şi pocnitorile din noaptea dintre ani, ca semn al nivelului ridicat de trai și civilizație la care a ajuns marele Oraș ardelean, am primit câteva semnale de la cititori. Am să public în continuare câteva. Zalán Kiss:

Clujul pentru copilul din mine era un tărâm magic.

La școală învățam povești din popor cum că ar fi venit aici regele Mattia, îmbrăcat în haine de sărac, să cerceteze cum sunt exploatați oamenii săraci de către baronii orașului. Am crescut cumva într-un oraș poveste. Mama mă ducea la operă unde se cânta despre Cluj.

În același timp, aveam vecini maghiari care se mutau din Cluj, pentru că „dincolo” era mai bine (cititorul vorbește despre Clujul anilor `80-90). Nu am înțeles ce este dincolo până când în ‘93 la vârsta de 8 ani am mers în Budapesta. Prima dată în viața mea țin minte că am văzut un oraș iluminat cu adevărat.

Ungaria a devenit astfel, cu adevărat, un tărâm magic pentru acel copil de 8 ani.

Am fost în acel an la focurile de artificii care se organizează în fiecare an de 20 august, dar m-am întors totuși acasă și am rămas, crescând în epoca Funar. Pentru adolescentul din mine, Funar era un personaj amuzant; cu el reușeam de fiecare dată să îl enervez pe tata. Aaa și cu cântecul: “Noi suntem români”. Ca adolescent nu realizam cu adevărat ce însemnă a fi maghiar în România.

Dar uitându-mă înapoi pot spune că e cumva mai frumos acum să fi maghiar, cel puțin în Cluj. Kolozsvár a ajuns cumva la intrările în oraș, chiar dacă nu mai alcătuim 20% din populația orașului. Măcar o dată pe an, tot centrul răsună în ungurește, pentru o săptămână. Sunt mult mai multe localuri ungurești în Cluj acum decât erau în anii ‘90. Tot mai mulți comercianți își arată deschiderea de a comunica în maghiară.

Văd progres, chiar dacă acest progres avansează foarte timid.

Cumva simt că și românilor le este teamă să nu fie acuzați de trădare, în cazul în care ne-ar satisface toate cererile; pentru mine Clujul tot acel Kolozsvár magic a rămas, pe care îl imaginam în copilărie, şi care încet încet prinde culoare la fel ca o carte de colorat pe care o dai unui copil. Sunt încă multe de făcut dar eu zic că e mult mai bine acuma la Cluj decât era acum 20 – 30 de ani. Important este ca orașul să nu se plafoneze.

Locuri

Parcă lumea n-a fost niciodată mai plină, ca până acum, de locuri frumoase, dar şi de locuri comune. Problema e că locurile frumoase devin tot mai comune.

Noaptea dintre ani

Ieși pe străzi în noaptea dintre ani

între două regrete inutile:

tot ce n-ai reușit în anul vechi

și ce nu vei putea face în cel nou.

 

Oameni cu picioare mici și strâmbe se-ntorc

din centrul marelui Oraș, cu artificii scumpe,

în timp ce-n localuri ieftine

aspiranții mijlocii se-ndoapă crizați

 

A doua zi, soare cu dinți,

înapoi între șuruburi și capse,

timpul care zboară sau nu știm noi

să-l stăpânim. Să-l ținem pe loc.

 

Nu mi-ar plăcea altă viață decât asta, 

chiar fără poezia limbajului cotidian din Paterson

așa că nu știu ce-o să fac în anul cel nou

decât tot ce n-am reușit în cel vechi.

Imprimante Roland

Cum am de-a face zilele astea cu un printer Roland, pentru prima dată mi-am pus problema cum se intră în meniul de service? Asta în cazul în care ai de făcut niște setări mai delicate. Știam așa în mare că e vorba de o succesiune a tastelor săgeți, dar nu știu cum se face că n-am reținut-o (sunt 10 taste de apăsat). Ei bine, era o mnemotehnică simplă: SerVice. Adică Săgeată sus, stânga, dreapta, jos (ăsta fiind S-ul), apoi stânga, jos, dreapta (V-ul), după care se apasă simultan ultimele 3 și Power ON.

De ce nu cred că o să-i mai ajungem din urmă pe chinezi

În 2010, când noi încă ne mai luptam cu ravagiile crizei economice, China ajungea primul exportator al lumii, depășind Germania. În 2017 situația stătea cam la fel: chinezii pe locul I la exporturi, cu produse în valoare de 2,264 miliarde de dolari, depășind clar SUA, cu 1,547 miliarde de dolari. Pe locul 3, la mică diferență, se situa Germania, cu 1,448 miliarde de dolari.

ch1La mare distanţă, Japonia era cel de-al 4-lea exportator al lumii, cu aproape 700 de miliarde de dolari, urmată îndeaproape de Olanda. În 2018 exportul Chinei a mai crescut cu 9.7%, ajungând la o cifră istorică, iar pentru 2019 se estimează o creştere de 6%. Una peste alta, economia RPC este a doua economie la nivel mondial (după cea a Statelor Unite ale Americii, fiind urmată de Japonia).

Totodată, este economia majoră cu cea mai rapidă creștere, cu o medie a procentului de creștere anuală de 10% pe parcursul ultimilor 30 de ani. Astea sunt cifre oficiale, nimic nou. Să vă spun cum stă treaba în domeniul meu. Vând materiale de reclamă, iar pentru a le prelucra ai nevoie de tot felul de scule: printere care imprimă materiale flexibile (bannere, meshuri) şi plăci din PVC, iar pentru plexiglas, bond şi alte materiale e nevoie de routere CNC sau gravatoare laser. 

Ei bine, în timp ce noi încercăm să vindem tot mai mult (cu accent pe cifrele de vânzări, adică pe comerţ), ei caută să fabrice produse ieftine (cu accent pe producţie). Capetele de imprimare Epson xp600 numite şi DX12 sunt pe piața din China începând cu anul 2018. Numai că la clienţii din Cluj şi regiunea N-V nu au ajuns astfel de imprimante, căci noi încercăm să vindem la fel ca-n vestul Europei, printere de firmă.

Astfel, dintr-o fiţă, pentru că promovăm echipamente scumpe (pe care nu prea ni le permitem), suntem condamnaţi să rămânem neproductivi într-un domeniu (reclama) în care oricum nu prea excelăm. Să fie de vină obsedantul deceniu în care se puneau bazele propagandei ce avea să ne exaspereze încă o jumătate de secol?

 

Tată bogat, tată sărac

Cartea Tată bogat, tată sărac scrisă de americanul de origine japoneză Robert Kiyosaki, crescut în Hawaii, nu mai este cine știe ce noutate, dar poate funcționa ca un declick în ce privește educaţia financiară a cititorului. Dacă nu aţi citit-o până acum pe hârtie, se găseşte în format electronic. Eu am evitat s-o răsfoiesc tocmai de-asta, că se găsea pe toate gardurile, iar un fost coleg de-al meu, care administrează două chioşcuri Immedio, râdea de sfaturile oferite acolo, care n-aveau cum să te îmbogăţească pe tine, ci pe autor.

Lăsând la o parte naivitatea celor care-şi închipuie că vor descoperi secretul bogăţiei într-o carte, Tată bogat, tată sărac este utilă şi românilor. Asta deoarece combate ideea (încetăţenită la noi) potrivit căreia, dacă ai o casa, eşti înstărit. Locuinţa proprie este, pentru români (alături de maşină), dovada reuşitei financiare. Ei bine, Kiyosaki arată mai ales părinţilor de ce nu se pot baza pe sistemul de învăţământ, dacă într-adevăr ar vrea să-şi vadă copiii învăţând câte ceva despre bani.

kiyo

Pentru cei tineri, care mai au încă şansa de-a se (re)educa financiar, defineşte activele si pasivele. Ceea ce reproșează Kiyosaki școlii, în respectul căreia a fost crescut de tatăl sărac, este că nu învață copiii nimic despre investiții. Neavând nici acasă educaţie financiară, copilul va creşte şi va face ceea ce fac majoritatea oamenilor: muncește ca să se întreţină, plătește rate şi cheltuie întotdeauna ceva mai mult decât câştigă.

În acest volumaş pe care-l poţi citi lejer în metrou (dacă eşti din Bucureşti) sau în autobuz (oarecum electric, dacă eşti din Cluj), Kiyosaki evidenţiază fix 6 idei:

  • Omul bogat nu lucrează pentru bani
  • Ce importanţă are literatura financiare
  • De ce să îți dedici atenția unei afaceri
  • Ce sunt taxele şi corporaţiile
  • Cum au inventat cei bogați banii
  • Munceşte pentru a învăţa ceva nou, nu doar pentru bani

E clar că nu poţi face bani doar citind toate cărţile de educaţie financiară apărute. Majoritatea sunt de umplutură şi trebuiesc citite cu multă circumspecţie. Important e să vrei şi să poţi să aplici ideile de acolo, pentru că altfel au sens toate atunci când au o miză. Am mai scris despre Kiyosaki si pe cluj.pro. Iată mai jos şi un interviu cu autorul:

Despre zidari şi faianţari

O teorie despre tipologiile de oameni care fac ceva (pt că la cei care doar bagă de vină se schimbă treaba) spune că-i putem împărţi, aşa din scurt, în zidari şi faianţari. Adiq în meseriaşi care ştiu să pună bazele / să calculeze, să sape, să toarne stâlpii corect, să facă un plafon, un acoperiş şamd, şi în oameni care vin apoi să finiseze, să aplice glet, zugrăveală, faianţă şi ce-o mai fi – pe scurt detailişti.

Cred că teoria este aplicabilă în aproape orice activitate şi o echipa ar trebui să includă minim aceste tipologii. Sigur că dacă intrăm în detalii, respectiv teoria lui Belbin, există cu totul 9 roluri într-o echipă, dar acolo vorbim de mentalitatea anglo-saxonă, mult mai orientată spre business, pe când mentalitatea românească/balcanică este potrivită unei echipe de meşteşugari / meseriaşi.

buddhaFaptul că într-o echipă de business sunt 9 roluri nu înseamnă că ea chiar trebuie să aibă 9 membri, deşi acesta ar fi poate cazul ideal. Pot fi şi mai puţini, dar atunci un om va trebui să preia mai multe roluri – să zicem 3 inşi cu 3 roluri fiecare, ca să dea întreg. Un contemporan celebru, miliardarul Jeff Bezos, are teoria celor 2 pizza. El spune că dacă nu poți hrăni o echipă cu două pizza, atunci echipa ta e prea mare. Acuma depinde și cât de mare e pizza, și cât de burtoși colegii – dar teoria lui e interesantă, nu? Sau cel puțin reprezentativă pentru micro-afacerile care mai pot reuși într-o economie globalizată.

Revenind la titlul postării, și ce m-a dus cu gândul la ea: am scris pe-aici că mai repar plottere în weekend sau după program, când mă simt în stare. Ei bine, după ce schimb piese, le bibilesc şi aduc într-un anumit punct (satisfăcător pentru mine), în care capetele dau linii clare şi imprimantele funcţionează corect, mai am surpriza să aflu de la câte un beneficiar că nu merge bine sau că nu scoate calitate. Beneficiarul fiind, desigur, un faianţar (designer, grafician) şi calitatea fiind – de fapt – o problemă de soft.

Iar asta mă duce la concluzia că zidarii nu pot fi şi faianţari iar ultimii n-o să-i aprecieze niciodată pe zidari, chit că ei n-ar fi în stare să facă vreodată (nici măcar la nevoie) ce fac ăştialalţi. În cazul meu, după ce termin de pus la punct o imprimantă, plin de cerneală pe mâini, n-am încotro şi trebuie mă dezbrac de salopetă ca să îmbrac haina de softist.

Și dă-i cu instalare de drivere, fă probe pe diverse materiale şi apoi profile de culoare – adică treabă de faianţar! Şi faci, că ncsf, dar totul e să-ţi mai şi iasă. E ca şi cum, după ce termini operaţia, te-ai duce pe ringul de dans cu pacientul. Artă, frate 🙂

De ce nu-s de acord cu schimbarea orei

Mi se pare o prostie trecerea la ora de vară, mai ales că în primăvara acestui an Comisia pentru Transport şi Turism din Parlamentul European a votat favorabil propunerea ca, începând din 2021, să se renunţe în toată UE la schimbarea orei. Asta pentru că există anumite studii ce indică faptul că schimbarea asta (mai exact adaptarea organismului la noul program din vară, cind ne vom trezi mai devreme cu o oră) are efecte negative asupra sănătății umane. Dar cum omul contează mai puțin, să notăm că în noaptea de sâmbătă spre duminică 27 octombrie 2019, Romania revine la timpul legal român, ora standard a Europei de Est + 2 UTC, ca-n fiecare an.

Adică ora de vară nici macar nu există legal, este doar un experiment impus aiurea! Nu doar la noi ci, în ciuda argumentelor logice care indică faptul că păstrarea acestei convenţii nu aduce niciun beneficiu, 70 de ţări din lume încă schimbă ora de două ori pe an: în ultima duminică din martie şi ultima din octombrie. Renunţăm nu de luni, ci din ultima sâmbătă a lunii, când ora 4:00 devine ora 3:00 – aşadar putem dormi cu o oră în plus. Bun, da` dacă tot ne cramponăm de ultimul termen, de ce nu s-a făcut schimbarea asta duminică noaptea, să putem dormi luni c-o oră-n plus?  Nu că-s cârcotaş, dar la ce ajută să dormi o oră în plus în ziua liberă?

12-months-Darkness

Se pare că ditamai Comisia Europeană ar fi vrut să impună renunţarea la schimbarea orei încă din 2019, dar unele dintre statele membre s-au opus (chipurile). În realitate, singurul considerent economic pentru care se perpetuează acest experiment aberant şi nociv pentru sănătatea noastră este economia de energie electrică. Se pare că puţin îi pasă cuiva de faptul că, timp de 3 zile de la schimbarea orei, creşte cu 5-10% riscul de infarct, modificările adaptative ţinând în total 15 zile. În era becurilor economice, care fac suficiente economii, schimbarea orei a ajuns să fie mai mult un disconfort, producând perturbări de bioritm.

Nu doar somnul poate fi deranjat, ci și pofta de mâncare, capacitatea de muncă, concentrarea sau stările de bună dispoziție. Un studiu făcut prin 2016 în Germania arată că economia energetică în ceea ce privește iluminatul nu ar fi decât de 0,8 la sută, iar în ce privește încălzirea nu au fost modificări. Un sondaj Un sondaj făcut în UE, pe 4,6 milioane de oameni, arată că resimţim disconfort fizic și mental din cauza schimbării orei, şi intrăm într-un cerc vicios.

Întâmpină probleme în a adormi, de la prea multă cafea, şi cu timpul dezvoltăm chiar insomnii.  Aproximativ 40% dintre respondenți au declarat că au avut probleme în a se concentra la job, iar o treime s-au simțit irascibili. România a adoptat penÎtru prima oară ora de iarnă și cea de vară în 1932. Schimbarea orei a fost abandonată în 1941, dar a fost reintrodusă de comunişti în 1979. Dacă în toamna asta, de la începerea anului universitar, au crescut accidentele în trafic, să vedeţi nervozitate, claxoane și moace nedormite in trafic din 31 martie 2020…

 

HP Designjet 5000/5500

Cum în ultima perioadă m-am ocupat de resuscitarea unor echipamente pentru grafică – e drept, ceva mai vechi, dar încă perfect valabile pentru pieţele emergente cum e şi a noastră – am zis să pun aici o mică bibliotecă de cunoştinţe. Gama de printere pe care le servisez (repar/ resuscitez/ întreţin – nu ştiu cum să mă exprim ca să nu sune mai pretențios decât e de fapt) cuprinde perechile HP Designjet 1050/1055 şi HP Designjet 5000/5500. Primele sunt pentru piaţa de arhitectura CAD/GIS, ultimele pentru grafică.

hp2M-am poziționat pe nişa asta când am observat că aparatele se mai găsesc încă pe piață la prețuri accesibile: proprietarii nu știu să le întrețină, iar cumpărătorii cred că se feresc de ele datorită consumabilelor scumpe – deşi sunt la același nivel de preț cu al modelelor actuale HP Z6100/6200/6800. Când zic scumpe, trebuie să menţionez că am ţinut vreo 2 ani un HP Designjet 5500 de 60 inch pe balcon, şi chiar dacă mă tot întreba lumea de ce nu-l pun în funcţiune, am tăcut din gură pentru că ştiam că n-am nici bani, nici ce să-i dau de lucru (nu e chiar un moft să-l repari).

Ca să vă faceţi o idee, un singur cap de imprimare HP 81 costă în jur de 1.000 de lei (200 eur+TVA la dealerii HP din România, eu luam cândva de la AGIS Cluj) sau le puteţi lua cu 100 eur de pe ebay.de (Germania). Cele pigmentate (HP 83 UV printheads) sunt cu 25% mai scumpe, adică preţurile încep de la 125 euro/bucată. Avantajul HP 55000 față de modelele Z mai noi este dat de numărul mai mic de culori / cartușe de cerneală cu care lucrează (6 dye față de 8 pigmentate), iar la dezavantaje am putea trece capetele de imprimare ceva mai scumpe și viteza mai mică de lucru.

HP-DesignJet-5000-5500-PSDeci capete mai scumpe (nici cele de la seria Z nu sunt gratis, însă acolo există un pont), dar cerneală mai puţină (6 culori în loc de 8) şi mai ieftină (2-300 lei un cartuş în loc de 1.000 lei). Un alt avantaj al modelelor HP Designjet 5000/5500 este posibilitatea de a folosi, la alegere, ori cerneluri dye, ori pigment – adică de a schimba sistemul de tubbing funcţie de comenzile primite. Bine, opțiunea asta e mai mult un avantaj de marketing, pentru că în practică, odată cu tubulatura (care arată ca în imaginea alăturată) schimbi şi capetele (treci de la HP 81 la HP 83) şi cerneala, operaţiunea costând cam 125 x 6=900 euro capetele şi încă vreo 600 euro cerneala, adică preţul de pe piaţa al unui printer s/h – deci mai bine îți iei un alt printer pe UV. Dar dacă nu ai loc în birou și faci, de exemplu, afişe pentru Cinema City, o să lucrezi cu cerneluri dye, mai ieftine şi cu un gammut de culoare mai larg – la fel şi pentru roll-up-uri sau filme backlit pentru casete luminoase.

Dacă vrei să faci însă bannere pe Tywek, sau autocolante de scurtă durată (6 luni rezistenţă outdoor) sau tablouri canvas de pe care să nu dispară culorile dacă sunt expuse la raze UV, o să ai nevoie fie de cernelurile UV de la HP, sau mai degrabă de (încă) un printer dedicat pentru aceste lucrări. Eu am ales a doua variantă, adică lucrez la firma Colorim cu un HP Designjet 5500 pe dye inks, la 60 inch lăţime (152 cm) şi cu un HP Designjet 5500 mai mic, de 42 inch (106 cm) setat pe cerneluri UV.

Recapitulând, valoarea de piaţă a unui printer HP Designjet funcţional pe dye ink este în jur de 1.200 euro, socotind doar capetele la 600, cerneala 400 şi aparatul în sine 200 euro sau 1.000 de lei, în timp ce unul setat pe cerneluri UV începe de la 1.500, socotind doar capetele la 900 euro, fără a mai ţine cont că şi cerneala este ceva mai scumpă. Voi posta în continuare pentru cei interesați ce probleme pot apărea în exploatare, materialele folosite şi câteva proceduri de întreţinere periodică.

Cuvinte, dimineața

Orele crude ale zilei nu-s pentru rostit cuvinte. Pașii mici, gesturile întârziate, ritualul cafelei – abia după asta poate citești ceva. Dar de zis sau de scris, nu. Pentru că cine știe ce ți-ar ieși pe gură sau din tastatură: vreun porumbel, poate.

Cred că dimineața suntem mai critici cu ceilalți și cu noi înșine, sau grăbiți, că știm c-avem destule de făcut, în timp ce seara suntem nostalgici pentru timpul trecut. Cel mai bine e să găsești un răgaz pentru scris în miezul zilei. Trebuie să fie o siestă și pentru cuvinte, nu?