Sfârșit de mai

Mai avem în față o-ntreagă săptămână de mai, să ne bucurăm de ea. Am ieșit din izolarea (auto)impusă; au apărut cireșele (chiar dacă scumpe, încă); în Cluj plouă de dimineață, străzile sunt, dacă nu goale, măcar aerisite – dar încep să se anime. Și până atunci mai e și puțin timp pentru câteva reflecții.

clujO să putem reduce distanțarea aia socială la un nivel cât mai aproape de normalitatea dinainte, cât să nu ne sară în ochi? Ne e asta, de fapt, cea mai simplă rețetă a fericirii? Să recâștigi o persoană pierdută; să recuperezi ceva ce-ai avut, dar n-ai știut să apreciezi, până a dispărut? Sau poate e doar ceva chimic, un rezultat al cenesteziei: te-ai trezit odihnit/ă, ai visat ceva frumos.

Fericirea este însă, ca orice stare de bine a noastră, ceva subiectiv. Sunt două probleme esențiale în studiul acestei stări: prima e o distincție clasică, încă de pe vremea lui Aristotel, între cele două moduri de a privi o viață bună – una de plăcere, mulțumire și alte senzații pozitive, sau alta bine trăită, plină de semnificație.

retetaAlegerea netă a oricărei variante prezintă anumite dezavantaje: dacă preferi bucuria în detrimentul semnificației, vei fi considerat hedonist/ă; pe de altă parte, dacă declari frivole plăcerile și zici că doar virtutea și semnificația contează, ești hater.

A doua problemă legată de studiul fericirii este: cum o măsurăm? Poți cere cuiva să se oprească, măcar pentru o clipă, din trăit, să se gândească la viața lui, după care să-ți spună dacă este fericit/ă sau nu?

Cele două probleme sunt legate una de alta, căci pare firesc să folosim metode de măsurare a satisfacției pentru a afla dacă oamenii găsesc un sens al vieții și să identificăm senzațiile de fericire măsurând evenimentele prin care trecem.

La final, orice studiu am face, aflăm că stă în puterea noastră să ne facem viața plăcută și utilă 🙂 începând chiar din acest final de mai.

 

Wild Geese

You do not have to be good.
You do not have to walk on your knees
for a hundred miles through the desert repenting.
You only have to let the soft animal of your body
love what it loves.
Tell me about despair, yours, and I will tell you mine.
Meanwhile the world goes on.
Meanwhile the sun and the clear pebbles of the rain
are moving across the landscapes,
over the prairies and the deep trees,
the mountains and the rivers.
Meanwhile the wild geese, high in the clean blue air,
are heading home again.
Whoever you are, no matter how lonely,
the world offers itself to your imagination,
calls to you like the wild geese, harsh and exciting –
over and over announcing your place
in the family of things.

Mary Jane Oliver(10 septembrie 1935 – 17 ianuarie 2019) a fost o poetă americană distinsă cu National Book Award și Premiul Pulitzer. În 2007, The New York Times a descris-o ca fiind „de foarte departe, cel mai bine vândut poet al acestei țări”.

Cireșe de mai? Mai târziu

Au apărut prin piețele și aprozarele clujene cireșele timpurii de mai, nu la prețurile nesimțite de anul trecut (150 lei) dar orișicât, și 57 lei e mult. Pentru orășeanul cu trai între chirii și birouri, timpul, și nu amorul, trece prin stomac.

Simți că vine primăvara nu doar după soare, ploi şi vânt, cât de când apar pe tarabe căpșunii, apoi cireșele de mai, întâi cele frumoase dar fără gust, apoi cele albe (când dulci, când amărui), apoi vișinele – și ultimii, pepenii.

Deja sunt și dintr-ăștia la Lidl, pepeni din Grecia, dar încă n-am poftit la ei, e prematur, zic. La fel și primele semne ale toamnei sunt – înaintea frunzelor ruginii – strugurii și  prunele din galantare, odată cu trecerea porumbului de lapte.

Ce să mai spun de nuci? Nucile, mai ales crude, când se desfac de pieliță, sunt preferatele mele. Vreau o vară lungă, plină de fructe, și o toamnă lungă și senină, după atâta carantină. Una haotică, în care, apropo, n-am stat deloc. Dar hai să fim ipocriți: ce greu a fost, am salvat și lumea…

 

Viață și moarte în pandemie

Ce este insuportabil de citit despre pandemie: s-au spus toate prostiile, exceptând lucrurile esențiale – despre viață și moarte, ascunse prin statistici. Am suportat o dilataţie fără precedent a timpului în perioada carantinei apoi, dintr-o dată, felul în care întâlneşti spaima de moarte din ochii trecătorilor.

Aşa cum în fiecare iarnă, când dă gerul bobotezei sau un pic înainte, în zori, pier foarte mulţi bătrâni, luaţi din somn – sau poate din lipsa lui – de doamna cu coasa, remarc acum, pe final de carantină, dispariţia multor tineri. Fiind de formație umanistă, nu sunt o persoană foarte precisă, am însă un feeling despre mersul lucrurilor.

Ieri, pe facebook, soţia lui Răzvan Giula, care scria pe citadinul.ro, anunţă că…

în această dimineaţă, Razvan a plecat dintre noi. Era internat in spital de cateva zile, si a suferit un atac cardiac.

Răzvan avea doar 41 de ani, şi tocmai anunţase că vrea să reia scrisul: perioada de claustrare, izolare, carantină, sihăstrie, distanţare, ajunge inevitabil să te macine, să te lase fără energie şi idei, în seama unui sentiment că, în definitiv, totul e absurd.

Moment în care fiecare îşi caută noi resurse şi motivaţii. În contextul ăsta, am acceptat o provocare, să fac ceva ce amân dintotdeauna: să mă (re)apuc de scris.

Nu e tocmai perioada potrivită pentru, nici nu ştiu dacă pot veni cu ceva interesant, dar poate e momentul să închid definitiv sau să deschid capitolul. Azi, citesc despre decesul altui tânăr, inginerul Horia Stancu, unul din junii Braşovului, numit la conducerea Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov în anul 2018. Avea doar 29 de ani, era căsătorit și avea un copil.

Dumnezeu să-i odihnească toţi cei atinși de aripa morții! Chiar ieri vorbeam cu un prieten mai tânăr și-mi spunea că virusul ăsta nou are elemente de HIV: îţi atacă sistemul imunitar, găsindu-ţi punctul slab. Nu suntem specialiști, dar asta nu-nseamnă că nu ne putem opri puțin, să ne întrebăm: spre ce fugim? Ce vremuri vin?

Lumea răs-poimâine

Ideea naivă că lumea este undeva și noi altundeva, că este fixă iar noi o putem descoperi, invada, câștiga. Ori că venim în prezentul unui om și totul începe de atunci încolo, de unde vedem noi, fără să mai conteze trecutul lui, de unde vine el.

Când spun lumea de răs-poimâine mă gândesc, desigur, la vineri, nu la poimarți. La ziua când n-o să mai avem nevoie de odioasele declarații pe proprie răspundere ca să ieșim în oraș neamendați. Am un teanc în mașină, și un altul în cea de serviciu.

Am fost oprit o singură dată, înainte de un sens giratoriu, pe la începutul carantinei. De vineri gata – putem ieși în oraș, doar în afara lui se va inventa o altă declarație sau chestie, tot pe proprie răspundere, desigur. Adică autoritățile și-au asumat mai puține răspunderi (alea grele), iar noi am fost pe cont propriu.

covidO perioadă ciudată, astea două luni – nu am apucat să mă gândesc la prea multe, datorită timpului scurt între acțiuni / ieșiri: scrie declarația, pune masca, sună telefonul, dă masca jos, schimbă-ți mănușile la 2-3 ore, șamd. Dar ne-am pierdut, pe lângă timpul ăsta, așa scurt, de azi pe mâine, și o grămadă de libertăţi individuale.

Am fost infantilizaţi. Ne-a putut fi percheziţionată plasa de cumpărături sau un poliţist a putut decide că nu era important ca tu să-ți speli mașina ori sucul tău Kinley nu e o achiziţie esenţială. Ne-a fost teamă să nu ne îmbolnăvim, poate chiar să nu murim, ni s-a spus că suntem în pericol de moarte şi că dacă murim e vina noastră.

Idei după pandemie

Am tot scris pe-aici că mulți dintre noi, o mare majoritate, ne poziționăm pentru ce o să facem după, pentru starea de după ce se vor ridica, treptat sau nu, restricțiile. Dar nu am scris ce o să fac eu: o să-mi reactivez câteva planuri mai vechi, cum ar fi editura. Am vrut să-mi deschid încă de anul trecut o editură, dintr-un impuls oarecum egoist: să-mi public propriile cărți.

Am doar două cărți publicate, și încă vreo cinci manuscrise la sertar, pe care m-am gândit nu doar să mi le public, ci să le și tipăresc singur, cum am făcut cu Chiriaș la Cluj. Atunci am scos vreo suta de bucăți în balcon, pe un Xerox vechi, pe care-l mai am și acum, și le-am dus la legat în tipografie.

Exasperați de pachetele de 20 de bucăți (corpuri de carte şi separat coperţi) cu care tot veneam pe capul lor, tipografii mi-au propus să-mi facă ei lucrarea, chiar în serie mică, numai să nu le tot dau de lucru cu țârâita și să-i întrerup din ale lor.

omulAm acceptat, am făcut o lansare, am mai strâns ceva idei și entuziasm pentru volumul următor, dar nu l-am mai tipărit, prin în tot mai întortocheate joburi și planuri de afaceri. N-o fi fost să fie atunci, și abia acum s-a „copt” momentul.

Eu scriu oricum greu, mai degrabă corectând idei aruncate online. Mă exprim simplu, verbal, apoi privesc ce-am scris, mi se pare superficial şi încerc să cizelez; uneori reuşesc să clarific, dar alteori mă complic, şi astfel sensul iniţial se pierde.

Am început să editez Trei femei ale lui Musil (două povestiri din cele trei sunt puse în pagină deja) şi mă gândesc să le public şi pe acelea (sic!), împreună cu romanul său de căpătâi Omul fără însuşiri. Țineți-mi pumnii și, dacă aveți ceva de publicat, dați un semn!

Starea de alertă vs cea de urgență

Starea de alertă este similară celei de urgență din perspectiva restrângerii drepturilor constituționale. Doar că șef este primul ministru, așa că o poate declara Raed Arafat singur, cu acceptul premierului Ludovic Orban, nemaifiind nevoie de aprobarea Parlamentului – conform unei Ordonanțe din 2004.

Mai precis, este vorba de OUG nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi se poate institui atât la nivel local şi judeţean cât şi la nivel naţional. În starea de alertă prefecții pot lua măsuri pe județe, deci să te ții diversitate și măsuri de oameni deștepți.

Măsurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi trebuie să fie proporţionale cu situaţiile care le-au determinat şi se aplică cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de lege, conform art. 4, alineat (3) din OUG 21/2004.

Următoarea stație: necunoscutul

Se încheie acum o perioadă din viața noastră, a multora – și o să-i spun, simplu, a membrelor agitate. După ce tot dai din mâini și din picioare și iei (prea) multe decizii, încercând să fii, hai să zicem, hiperactiv (job, firmă privată, familie), constați că nu reușești decât să-ți pui singur / singură piedici.

De acum încolo mâinile tale vor cumpăni tot și pe toate, fără a mai pune așa mare preţ pe luarea unei hotărâri; o să fii tu cel / cea care stă și așteaptă să vadă poziţiile celorlalţi, şi vei acţiona în consecinţă. Asta pentru că nu vrei să mai fii o fiinţă de de mâna a doua, sau a treia, în permanentă improvizaţie tragică.

Prea te-ai dat peste cap să fie totul bine, să urnești inerții, să mişti lucrurile, e momentul să-ți vezi doar de priorități – momentul mâinii care cumpănește totul. Și dacă mintea reactivă va continua să se zbată undeva în colțul din stânga sus al craniului, pentru a grăbi luarea unei decizii, mâna nu se va mai mișca instinctiv, ca mai ieri.

La fel, nici picioarele n-o să ți le mai porți pe poteci nebătătorite. Sau, dacă o fi să fie, vor fi propriile tale poteci, ascunse undeva pe un munte. Şi unde ar putea să ducă toate astea, dacă nu în necunoscut? Următorul pas, după a cumpăni și a nu face, ar fi să nici nu mai spui ce gândești, dar până acolo mai e de urcat. Vârful muntelui, sau un platou.

Bill se gândeşte deja la următoarea epidemie

Plictisit de subiectele de prin blogosfera locală, am dat azi de GatesNotes, blogul lui Bill al lui Gates. Să vedem ce zice dumnealui despre pandemie: Oprirea a provocat dureri incomensurabile în locurile de muncă pierdute, izolare și agravarea inechității. Oamenii sunt gata să înceapă din nou. Din păcate, deși avem voința, nu avem încă calea – încă nu.

Înainte ca Statele Unite și alte țări să poată reveni la afaceri și la viață ca de obicei, vom avea nevoie de câteva instrumente inovatoare care ne ajută să detectăm, să tratăm și să prevenim COVID-19.

Începem cu testarea. Nu putem învinge un inamic dacă nu știm unde este. Pentru redeschiderea economiei, trebuie să testăm suficientă lume încât să putem detecta rapid focarele și să intervenim din timp. Nu vrem să așteptăm până când spitalele vor începe să se umple și mai multe persoane mor. Un test în curs de dezvoltare ar funcționa mult ca un test de sarcină la domiciliu. Inovația ne poate ajuta să creștem cifra testărilor. Testele curente de coronavirus necesită ca lucrătorii din domeniul sănătății să efectueze tampoane nazale, ceea ce înseamnă că trebuie să își schimbe echipamentul de protecție înainte de fiecare test.

Dar fundația noastră a susținut cercetări care arată că faptul că dacă pacienții își fac singur testul produce rezultate la fel de exacte. Această abordare pro auto-tamponare este mai rapidă și mai sigură, deoarece autoritățile de reglementare ar trebui să fie în măsură să aprobe testarea la domiciliu sau în alte locații, mai degrabă decât să aibă persoane care riscă un contact suplimentar. Un alt test de diagnostic în curs de dezvoltare ar funcționa similar unui test de sarcină la domiciliu. În loc să-l trimiți într-un centru de procesare, l-ai pune într-un lichid și apoi ai turna lichidul pe o fâșie de hârtie, care ar schimba culoarea dacă virusul ar fi prezent.

Acest test poate fi disponibil în câteva luni. Avem nevoie de un alt pas în testare, dar este unul social, nu tehnic: standarde consistente despre cine poate fi testat. Dacă țara nu testează oamenii potriviți – lucrători esențiali, oameni simptomatici și cei care au fost în contact cu cineva care s-a dovedit pozitiv – atunci pierdem o resursă prețioasă și riscăm ne lipsim de mari rezerve de virus. Persoanele asimptomatice care nu se află într-unul din aceste trei grupuri nu trebuie testate până când nu există suficiente teste pentru toți ceilalți.

Al doilea domeniu în care avem nevoie de inovație este urmărirea contactelor. Odată ce este testat cineva pozitiv, oficialii de sănătate publică trebuie să știe cine altcineva s-ar fi putut infecta. Deocamdată, Statele Unite pot urma exemplul Germaniei: intervievează pe toți cei testați pozitiv și folosesc o bază de date pentru a se asigura că cineva urmărește toate contactele. Această abordare este departe de a fi perfectă, deoarece se bazează pe persoana infectată, ca să-și raporteze cu exactitate contactele și necesită o mulțime de personal pentru a urmări pe toată lumea.

Dar ar fi o îmbunătățire față de modul sporadic în care se face urmărirea contactelor în Statele Unite. O soluție și mai bună ar fi adoptarea largă și voluntară a instrumentelor digitale. De exemplu, există aplicații care vă vor ajuta să vă amintiți unde ați fost; dacă ați interacționat vreodată cu cineva testat pozitiv, puteți revizui istoricul sau puteți alege să-l împărtășiți cu cine vine să vă intervieveze despre contactele. Unii oameni și-au propus să permită telefoanelor să detecteze alte telefoane care se află în apropierea lor, folosind Bluetooth și emiţând sunete pe care oamenii nu le pot auzi.

Dacă cineva s-ar fi dovedit pozitiv, telefonul său ar trimite un mesaj celorlalte telefoane, iar proprietarii lor ar putea fi testați. Dacă majoritatea oamenilor ar alege să instaleze acest tip de aplicație, probabil că ar ajuta. Desigur, oricine este testat pozitiv va dori imediat să știe despre opțiunile de tratament. Cu toate acestea, chiar acum, nu există tratament pentru COVID-19. Hidroxiclorochina, care funcționează schimbând modul în care organismul uman reacționează la un virus, a fost studiată cu multă atenție.

Fundația noastră finanțează un studiu clinic care va oferi un indiciu dacă funcționează pe COVID-19 până la sfârșitul lunii mai, și se pare că beneficiile vor fi modeste, în cel mai un caz. Dar mulți candidați mai promițători sunt la orizont. Unul presupune prelevarea de sânge de la pacienții care s-au recuperat de la COVID-19, asigurându-ne că este lipsit de coronavirus și alte infecții și oferind plasma (și anticorpii pe care îi conține) persoanelor bolnave. Mai multe companii majore colaborează pentru a vedea dacă acest lucru reușește.

Un alt tip de medicament candidat implică identificarea anticorpilor care sunt cei mai eficienți împotriva noului coronavirus și apoi fabricarea lor într-un laborator. Dacă acest lucru funcționează, nu este încă clar câte doze ar putea fi produse; depinde de cât de mult material de anticorp este necesar pe doză. În 2021, este posibil ca producătorii să poată efectua doar 100.000 de tratamente sau câteva milioane. Dacă, în decurs de un an de acum, oamenii vor merge la mari evenimente publice – cum ar fi jocuri sau concerte pe un stadion – va fi pentru că cercetătorii au descoperit un tratament extrem de eficient care face pe toată lumea să se simtă în siguranță să iasă din nou.

Din păcate, pe baza dovezilor pe care le-am văzut, probabil că vor găsi un tratament bun, dar nu unul care să garanteze că vă veți recupera. Acesta este motivul pentru care trebuie să investim într-un al patrulea domeniu de inovare: fabricarea unui vaccin. Fiecare lună suplimentară necesară pentru a produce un vaccin este o lună în care economia nu poate reveni complet la normal.

Un vaccin ARN vă transformă organismul în propria unitate de producție a vaccinurilor.

Noua abordare de care sunt cel mai încântat este cunoscut sub numele de vaccin ARN. (primul vaccin COVID-19 care începe testele umane este un vaccin ARN). Spre deosebire de un antigripal, care conține fragmente de virus gripal, astfel încât sistemul dumneavoastră imunitar poate învăța să le atace, un vaccin ARN oferă corpului dumneavoastră codul genetic necesar pentru a produce fragmente virale pe cont propriu. Când sistemul imunitar vede aceste fragmente, învață cum să le atace. În mod esențial, un vaccin ARN vă transformă corpul în propria unitate de producție a vaccinurilor.

Există cel puțin cinci eforturi care arată promițătoare. Dar, deoarece nimeni nu știe ce abordare va funcționa, o serie dintre ele trebuie să fie finanțate, astfel încât toate acestea să poată avansa simultan, cu viteză maximă. Chiar înainte de a exista un vaccin sigur și eficient, guvernele trebuie să depună eforturi pentru a-l distribui. Țările care furnizează finanțarea, țările în care se desfășoară procesele și cele lovite mai greu vor avea toate motive bun pentru a avea prioritate. În mod ideal, ar exista un acord global despre cine ar trebui să primească primul vaccin, dar, având în vedere cât de multe interese concurente există, acest lucru nu este probabil să se întâmple.

Cine rezolvă în mod echitabil această problemă va fi făcut un progres major. Al Doilea Război Mondial a fost momentul definitoriu al generației părinților mei. În mod similar, pandemia coronavirusului – prima într-un secol – va defini această eră. Există însă o mare diferență între un război mondial și o pandemie: întreaga umanitate poate colabora pentru a afla despre boală și pentru a dezvolta capacitatea de a o combate. Cu instrumentele potrivite și o implementare inteligentă, în cele din urmă vom putea da de capătul acestei pandemii – și ne vom îndrepta atenția asupra modului de prevenire a următoarei.

Un fel de introducere

Citesc, în sfârșit, după atâtea filme, ceva: Omul fără însușiri de Musil, care fix așa începe. Cu un fel de introducere din care, în mod remarcabil, nu decurge nimic. Mă duce deasupra Atlanticului, unde…

…se formase o depresiune barometrică; evolua spre răsărit către o arie de presiune ridicată deasupra Rusiei şi nu vădea încă tendinţa de a o ocoli prin nord.

Îmi place cum își alege Musil cuvintele, spunând multe chiar când pare că nu vrea să spună, de fapt, mai nimic. Alt citat: petele de întunecime pe care le alcătuiau pietonii se contopeau în fluxuri noroase. Și, ca bonus>

Oraşele pot fi recunoscute după ritmul lor, ca oamenii.

Aviz amatorilor, cartea se poate descărca gratuit de aici.