Care 3‰?

Ce o tot dăm electoral, așa, cu pragul de 3 la mie, că noi am sărit de multă vreme şi de 3%! Dacă aţi citit ştirile de azi, aţi aflat că rata de pozitivare e mult mai mare: din 8.040 de teste au fost înregistrate 2.466 de infectări, adică peste 30%…

Mai exact, vorbim de 30,66% azi, deci care 3‰, ce 3%, suntem 3 la 10, de fapt. Am fost azi la testare într-un grup la UMF Cluj, şi din cei 13 doar 8 am ieşit negativi, 4 erau pozitivi iar la unul testul a fost neconcludent şi va fi repetat. Deci şi acel 30% e o medie, în oraşele mari poate merge şi spre 40%!

Asta înseamnă că la fiecare 3 inşi, unul are deja infecţia, şi doi sunt ok. Încă. Nu degeaba zicea Arafat că s-a cam pierdut lupta cu SARS-CoV-2 (s-a scăpat acum 2-3 zile), ca apoi s-o dea la întors, că nu renunţam şamd. De fapt, ne pregătim deja de următorul lock-down, ceva mai scurt – „doar” 14 zile.

Bine „luptă” e impropriu zis, deoarece virusul e ceva între viață și moarte, o chestie care se activează doar în prezența unei gazde. În fine, galezii încep de vineri deja și s-a precizat că alea două săptămâni ar putea fi și trei dacă nu le iese combinația…

Lumina de dimineaţă

…şi praful de pe lucruri. În lumina asta se văd altfel nişte chestii. Soarele portocaliu dispare, rămâi orb și înfrigurat. Mirosul trupului tău.

Citesc că se duce șomajul spre 7%, dar una e şomajul BIM, oameni fără loc de muncă dar activi în bazele Direcțiilor de muncă, în căutarea unui job, și alta cel real. Șomajul celor care simt cum stă treaba și s-au resemnat, că nu prea merită riscul să se expună.

Dar dincolo de procentul ăsta mic, iar e ca acum câțiva 5-6-7 ani: au „ars” peste 1,6 miloane de joburi și angajatorii tot au motiv să nu. Că nu au destule încasări. Nici nu vor mai avea „destul”, o vreme. Ce e ăla destul, pe criză? Cât ar însemna destul: 2.000 euro, un micro-grant? 50.000 euro așa, într-un cont? Îndestulare.

Am făcut azi la UMF testul pentru SARS-CoV-2, mergem într-o scurtă vacanță. A fost frig, 2 grade de dimineaţă în Cluj. Oameni bine echipați, costume albe, viziere, două rânduri de mănuşi. Nu-ți bagă bețișorul în creier, de pe nas, ci pe gât.

Un ceva flexibil, cât palma, cu un pic de vată în vârf, alunecă prin nări, până în gât. La a doua nară îți cam dau lacrimile. No, la 300 lei testul, cred că le rentează costumația. Nu cred să aibă şi medicii de familie aceleaşi condiţii, dar o să verific azi, că vreau să ajung şi pe-acolo după ceva reţetă… 

Don’t Rush It

I-o duminică oarecare, dinainte de cea mai lungă duminică din an, și totuși. Cerul pare egal cu pământul, oricând te-ai trezit, nu e târziu, nu e devreme și e bine, orice-ai face: că bei cafea, că-ți pui ordine în gânduri… Azi scot de pe raftul de sus al bucătăriei o cafea soft, Don’t Rush It scrie pe ea – nu mă agită, nu mă zguduie deloc, mă lasă s-o savurez cu două prune.

Undeva pe blat am găsit uitate vreo două alune de pădure, o să le combin și pe ele deși sunt mici și aproape nu merită sparte. Poate o să scriu ceva azi, poate nu, depinde cum mă decantez după cafea, apoi de personaje, dacă se găseşte vreunul să facă oareșce, semnificativ, ori măcar să intre în dialog cu alte personaje.

pandemia

În rest, i-o duminică la fel ca oricare alta, în care nu știu dacă să mă îngrijorez sau să mă bucur de perspectiva următorului lock-down. Cum zice ardeleanul: da` de ce atâta grabă? Oricum, pandemia poate fi frumoasă și rujată, chiar. Am luat poza de mai sus pe o pagină de fb personală, sper să nu se supere doamnele…  

Cenaclul UBB iese din carantină

O să vă dau o veste tristă, de la poetul Ion Mureşan: cenaclul UBB iese din carantină.

Spun că vestea nu este îmbucurătoare pentru că starea de carantină este, la urma urmei, starea normală și vitală pentru scriitor. 

Dacă mi-a lipsit ceva în carantină (fac acum aşa o listă ad-hoc), mi-au lipsit fetele, Parcul Babeş cu tot cu piscină şi cenaclul UBB. Poate şi teatrul, la care mergeam, de fapt, tot mai rar. Şi timpul meu – dar cam atât. Închei paranteza şi revin, citându-l iar pe Muri:   

Oare nu intră scriitorul în carantină de câte ori se așază la masa de scris?

Și nu îi este deloc ușor să găsească starea și timpul pentru aceasta. Nu îi este ușor să se sustragă chemărilor lumii de afară, să închidă ușa, să se îndepărteze de fereastră, și să se așeze, singur, în fața colii de hârtie ca în fața unei oglinzi.

Așa că putem spune că pandemia a fost un cadou pentru scriitori. Sigur, un cadou otrăvit.

Căci masa de scris este mereu un câmp minat. Izolarea nu asigură, obligatoriu, inspirația și talentul… Hai să zicem că, totuși, le forțează un pic să vină! Căci accesul la lumea exterioară fiindu-le îngrădit, vor fi obligați la lungi plimbări prin lumea interioară.

Și, la fel ca și copiii din basm, să deseneze pe hârtie cu litere, chiar dacă adeseori vor fi litere de cenușă pe care vânturile le vor șterge, cărări lungi prin hățișurile fabuloase ale minții. Și, să recunoaștem, pentru asta e nevoie de curaj!

Greu poți slăbi…

Apropo de articolul meu din august, în care mi-am propus să slăbesc 3kg, aveam atunci 81,6 kg. La o lună și ceva am 80,2 kilograme – cântărite azi dimineață. Seara am 81,2 pentru că mănânc și beau mai multe lichide (inclusiv cola sau bere) în cea de a doua parte a zilei, dar se pare că peste noapte metabolizez ce e de metabolizat.

Secretul e o viață ceva mai activă, mai multe griji, poate un somn un pic mai bun, dar nu cine știe ce. Sper să reușesc să-mi ating obiectivul de a mai da jos încă un kg înainte de Crăciun, sau cât o mai dura toamna asta, până intrăm iar în lockdown.

Tot secretul ar fi să mai continue puţin căldura, că de cum dă frigul şi mă retrag la hibernare, pun la loc 🙂 Aşa că să mă lăsaţi cu reţetele alea de slăbit 5 sau 10 kg că eu nu reuşesc să dau jos unul. 1!

Cum s-a votat acum un an în cartierul meu

În cartierul Cordoș de la periferia Clujului, unde locuiesc de vreo 7 ani deja, s-a votat la o grădiniță. În sălile de la „Neghiniță” de pe Calea Baciului, la nr. 56, s-au amenajat nu mai puțin de 4 secții de votare. Am văzut de la stradă o plachetă pe care scria 165-166 și am intrat. Am aflat la care dintre cele două votez si m-am pus la rând.

Pe pagina BEC am văzut că ar fi existat şi secțiile 167-168 la aceeași grădiniță, nu mi-am dat seama unde. În fine, pe lângă vecini, multă lume nouă, fețe necunoscute care votau cu buletin de flotant.  Un observator de la USR pus pe scandal, m-am amuzat puțin și am plecat. Nu cred că s-a schimbat ceva de atunci, și nici după alegerile astea locale nu mă aștept la ceva mai bun.

Se vor confirma niște persoane și re-așeza niște poziții. Vor fi eventual mici schimbări în componenţa consiliilor locale. Studiu de caz: de ce sunt capabili politicienii într-o lună, ca să-şi recâştige dreptul de a nu face nimic încă 4 ani? Şi ce putem face noi: alegeri în fiecare an? Sau mai degrabă din 8 în 8, dacă sunt ca acum, într-un singur tur: ei să mai voteze asta în parlament, iar noi să dăm next: data viitoare!

Să sărim peste alegerile astea formale. Aduc prea puțin față de efortul financiar de-a le organiza, și cel uman de-a ne deplasa toți buluc, acolo, ca și cum ar fi cele mai sigure locuri din lume.

ColorIM

Facebook îmi amintește cât timp a trecut de când am început să resuscitez vechiul meu printer HP Designjet 5500 pe dye care zăcea pe balcon, așteptând vremuri mai bune. Acum problemele sunt altele, vremurile cam la fel.

Am vreo 3 printere care merg şi încă vreo 3 de resuscitat şi (re)pus în funcţiune, am făcut cu Ioana o firmă pe care am botezat-o colorIM, literele din final după iniţialele noastre, şi mergem înainte. O să mai facem probabil încă o firmă, locaţie este pentru ea şi planurile sunt încă sus, la fel şi optimismul.

La pagina firmei încă se mai lucrează, dar este disponibilă aici. Ar fi multe de spus despre greşelile începutului, despre cum am plătit aiurea chirie ani de zile într-un spaţiu la etaj, unde mergeam doar după program şi în weekend.

După o vreme am înţeles că astea sunt costurile începutului, şi că tu alegi dacă să-ţi desfăşori activitatea haotic, prin spaţii ieftine şi insalubre, şi că de fapt nu plăteşti chirie cuiva, ci te asiguri că ai un loc unde poţi lucra, să separi casa de firmă… 

Auditorium minimum

Mă gândesc serios de o bună bucată de vreme să renunţ la blog. Chiar dacă am (re)început să scriu zilnic, auditoriul meu, respectiv mulţimea cititorilor, s-a redus spre minimum. Aţi auzit de sala Auditorium Maximum?

E o sală din clădirea Colegiului Academic al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, devenită un simbol al Universității, prin prisma evenimentelor culturale găzduite aici. Majoritatea festivităților de absolvire a facultății, cele clasice, sunt organizate pe scenă.

Am fost la o conferinţă a lui Alessandro Baricco venit la Festivalul internațional de carte Transilvania. S-a auzit destul de rău. Am schița unei cărți noi, în 3 personaje, două prietene și un ins bogat, care apare pe final. Încerc să mai conturez un personaj masculin, căutătorul…

Dar e greu cu scrisul, am senzaţia că pendulez între bine şi rău când fac asta, şi trebuie să-mi cer scuze ambelor părţi: celor de azi, că dispar pe moment din prezent ca să scriu, şi celor de ieri, că-i readuc în discuţie, când scriu despre ei, că răscolesc prin trecute lucruri.

Apoi, până și subconștientului meu, când termin abrupt ce-am de pus pe foaie. Sub impulsul inițial, am impresia că-mi dictează cineva, că am vreo inspirație, iar după ce mintea reactivă-mi cizelează cuvintele, de cele mai multe ori iese altceva, iar intenția inițială se pierde.

Mi-ar plăcea să fie măcar așa, să încifrez simboluri ascunse în scris, dar nici asta nu-mi iese 🙂

Joi 3

Azi e a 247-a zi din acest an calendaristic și, chiar dacă joi 3 sună cam sec, tot e mai bine ca o zi de vineri 13. Mai sunt 119 zile până la sfârșitul lui, așa că am intrat deja de mai bine de o săptămână în ultima sa treime. De trăit frumos, cu toate spaimele induse de virusul care a pus lumea pe hold.

După un august fierbinte și gol, vine un septembrie… pâș-pâș, încă în şlapi. Că de marți 1 septembrie a început un nou an bisericesc. Bine că trece imediat campania pentru alegerile locale, se pregătesc cele parlamentare, însă…

Ghinion, căci niciun politician roman nu merită sa fie zeificat, cum se întâmplă acum, pe bani grei. Păcat că sunt așa puține bloguri de scriitori în care să te poți refugia în perioada asta, când presa devine absolut nefrecventabilă.

Alegeri

Zice-se că viața e plină de alegeri, iar o dată la 4 ani, alegem și oamenii care administrează orașele sau satele pe care le locuim. Eu cred că momentele astea, mai rare decât credem noi, sunt şi mai greu de recunoscut: prinși în pânza de păianjen a traiului zilnic, de noduri ne dăm seama abia după ce trecem prin ele.

Cât despre alegerile locale, politice, catastrofa e la nivelul firului de iarbă, al individului. Nu doar că nu prea avem ce alege, clasa politică fiind în principal populată cu mediocri amorali; nu prea avem nici cu cine alege. Ca intelectual excentric şi posesor de blog eu fac parte, aproape sigur, dintr-o minoritate nesemnificativă.

Alegerea mea va fi probabil doar a treia opțiune a electoratului din comunitatea în care-mi fac veacul, așa că prezența mea la vot va fi aproape inutilă: sunt cel mult vocea din off. Așa că n-am să mă risc cu mai mult de două previziuni. La Cluj va câștiga Boc, cu un procent mult mai mic însă decât cel așteptat (nu 80, ci abia 55-60%).

Guvernarea liberală a urbei de pe Someș, amendată de USR, va deveni o corvoadă pentru dânsul, iar asta îi va grăbi plecarea spre Bruxellles. În comuna Baciu, periferia vecină cartierului meu clujean, Cordoş, va câştiga singurul candidat fără publicitate outdoor, actualul primar maghiar.