Hituri de presă

Nu știu cum se face că odată dispărute ziarele de pe tarabă, a apărut articolul scris la comandă, ca marfă. Lipsa locurilor de muncă în presă, salariile tot mai mizere, sau ce a dus aici? De la o meserie respectabilă, cum părea jurnalistica, s-a ajuns la un fel de talcioc: ziariștii fac PR, sau scriu advertoriale la comandă. Consecințele internetului, cu statisticile aferente, și ale globalizării.

Apoi a apărut scrisul pentru SEO… și totul s-a dat peste cap. Articolele online nu mai sunt apreciate pentru conținut, ci sunt cuantificate în funcție de numărul de vizualizări. Conținutul contează mai puțin decât ce sau câte ținte ating. Scrisul ca marfă sau ca armă? Se scrie deja din alt unghi, cu ochii pe țintă, din spatele săgeții, iar cititorii nu mai sunt partenerul jurnalistului, ci victimele sale.

Contează platforma, apoi discuțiile pe care le suscită articolul publicat acolo (sau scandalul) și în consecință, numărul de distribuiri. Dacă e primul pe un subiect, articolul va fi difuzat și pomenit de alții – deși nici treaba asta nu mai prea merge, că lumea nu mai pune linkuri și nu se mai rostogolește treaba. Lovitură de presă! se gratulează presarii între ei. Lovituri sau hituri?

Nici bloggerul nu mai e ce-a fost. Acum își spune „expert social-media” și scrie pentru SEO, având mare grijă ca articolele să fie bine indexate. Cei câțiva A-listeri se cred acum trend-setteri, au apărut agenții care îi monitorizează și le propun subiecte. Blogul nu mai e un fel de jurnal on-line, nici scrisul nu se mai vrea hrană pentru suflet, s-a ajuns la un consumerism total: articolele sunt la fel de pline de E-uri ca și alimentele de pe raft.

Reclame

Smartwatch

După ce am cheltuit cu destule device-uri pe care nu le folosesc, sau le folosesc mult mai puțin decât am estimat la achiziție (gen Kindle), îmi pun problema serios dacă merită să dau banii pe un smartwatch. Să precizez despre ce sumă e vorba: am găsit două variante de Samsung, atât Gear3, cât și Sport3, la 160 € în Cluj, adică 750 lei cu garanție.

gearE o sumă (nu cât costă la emag, adică 1.200), așa că mă gândesc serios dacă îl voi folosi de bani ăștia. Mă amuză când aud oameni care spun că au investit într-un accesoriu dintr-ăsta (pentru că așa se numesc, wearable devices), când e foarte clar că este vorba de o cheltuială.

Putem vorbi de o investiție doar atunci când produci cu ele (poate fi valabil la un laptop pentru job), sau măcar îți cresc productivitatea. Cel mai tare mă tentează Sport3 pentru că îl poți folosi și în apă, iar cum vin vacanțele și vremea de bălăceală, ar fi funny să poți merge cu ceasul la bazin și să vezi cine te sună, să nu stai tot timpul cu grija telefonului. Nu știu exact la ce distanțe se conectează, am înțeles că este o conexiune prin bluetooth, deci treaba asta depinde și de telefon. Vreau să folosesc smartwatch-ul împreună cu un S6 – am două, unul personal și altul de serviciu, diferă doar culoarea, ca să nu le încurc 🙂 Aștept sugestii de la cei care au / au folosit așa ceva.

Sfaturi website

Dacă este printre cititori vreun expert în SEO, caut niște sfaturi. Am nevoie de niscaiva ajutor pentru cluj.pro, unde m-am concentrat pe content. Traficul crește, dar indicatorii scad, așa că am cerut niște grafice de la similarweb:

grafic2

Întâi, nu pricep de ce tot scade global rank-ul, din moment ce numărul de vizitatori este în creștere. Există o creștere mare per ansamblu, adică alte situri cresc mult mai rapid ca mine? Apoi mi se pare foarte mare procentul celor care citesc pe mobil: 74%. Asta poate fiindcă eu scriu pe desktop, iar pe mobil mai corectez eventual o greșeală de exprimare.

grafic1

Partea stângă din graficul doi e singura care-mi spune în ce direcție s-o apuc. Sunt citit în proporție covârșitoare de bărbați (aproape 70%, mi se pare ok fiind vorba de știri) așa că e clar că am nevoie de un redactor femeie. Cel mai ciudat mi se pare că sunt citit doar în proporție de 10% de cei de vârsta mea (45+) în timp ce grosul îl reprezintă tinerii din grupa de vârstă 25-34. Astea fiind zise, tot mai am nevoie de câteva sugestii pt SEO.

Asta pentru că m-am mai lovit și de alte probleme, despre care am scris aici.

I-adevărat că nu contează de unde pleci, atâta timp cât știi unde vrei s-ajungi?

Am renunțat la blogul ăsta de mai bine de un an, tocmai când începuse să meargă, să aibă un număr constat de cititori. M-am împrăștiat pe mai multe situri: câteva de nișă, apoi un site de știri locale. Pe ultimul am scris în ultimul an cel puțin un articol pe zi. Nu știu dacă mi-a adus mai multă satisfacție decât blogul personal.

Când am făcut trecerea asta apăruseră noile TLD-uri. WordPress ieșise extensia .blog, era și varianta .name sau cea mai scurtă .me, dar nu m-au tentat. Știam că nici extensia .ro nu va mai e pe viață, așa că nici asta nu mi s-a părut a fi o opțiune. Totuși am revenit la blog, pentru că mi se pare important să nu uiți de unde ai plecat.

Mai este e o maximă utilă celor ca mine, care-și fac prea multe griji despre trecut: că nu prea contează de unde pleci, atâta timp cât știi unde vrei să ajungi. Asta e cel mai important, îmi spun, să treci cu bine linia de sosire. Dar una peste alta, încă nu știu dacă a meritat compromisul, fiindcă despre asta a fost vorba: toate domeniile de nișă au fost un test.

După ce am văzut că siturile generaliste atrag cel mai mare număr de cititori, mi-am zis ok, fac asta o vreme ca să promovez blogul de film și cel de teatru, fără să mă gândesc că n-o să le pot duce pe toate. Și mai ales, că o să pierd din calitate, c-o să ajung să fușeresc.

 

Prima comandă de pe Amazon

După cum ziceam pe-aici, din iulie anul acesta Amazon livrează și în România, altceva decât cărți și DVD-uri. Așa că nu am lăsat să treacă luna fără să-mi comand ceva.

okeDupă ce Intel renunțase la sfârșitul primăverii să lanseze ochelarii Vaunt* care arătau normal (cel puțin față de Google glasses, care au migrat în zona enterprise), intenția mea de a-mi lua un gadget de genul acesta scăzuse spre zero.

Ochelarii cu cameră video din oferta emag arată cam ciudăței și plasticoși, așa că am zis să arunc o privire pe Amazon. Am găsit un model low-price (50 $) care arată cât de cât bine (nu am curaj să mă gândesc cât timp vor funcționa) și am început să verific opțiunile de livrare. De pe amazon.com, 315 lei cu tot cu taxe vamale, mult peste cei de la emag (195).

Am încercat pe amazon.co.uk, de unde nu se plătesc taxe vamale, dar același model, sub alt nume, ieșea doar cu 20 de lei mai puțin, adică 295, cu mai bine de 100 lei peste emag. După mai multe căutări, timp în care n-am pus botul pe ofertele mai scumpe de pe .co.uk, dintr-o dată un produs chinezesc a devenit livrabil spre Cluj, așa că l-am luat. 205 lei, și îmi ajunge până la sfârșitul lunii 😉 asta pentru că am ales un produs fullfiled by Amazon. Promit să fac un review!

* nu vreau să lungesc prea mult vorba despre Vaunt, deși sunt convins că vom mai auzi de acest vearable device. După Google Glass, un dispozitiv respins de societate de teamă că va fi folosit spre a urmări aspecte intime fără cunoștința subiectului, Intel crease o pereche de ochelari care arătau exact ca ochelarii obișnuiți de vedere.

Vaunt nu aveau nevoie de ecran, cameră sau butoane de control montate pe ramă, proiectând informații direct pe retina utilizatorului. Noua lor tehnologie cu proiecție laser mi s-a părut în același timp scary, dar revoluționară. Probabil că au considerat că nu și-o vor amortiza, sau că nu e încă momentul lansării?

Revista presei locale

În timp ce presa locală preia de zor știrile de la centru privind revocarea procurorului-șef al DNA, Ziarul Făclia anunță că Pavel Fadei va fi noul prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, după ce magistratul promovat concursul organizat pentru ocuparea acestei funcţii de Consiliul Superior al Magistraturii.

descărcarePe cluj.social, câteva din declarațiile Laurei-Codruța Kovesi după revocare. Aflați de pe cluj.buzz cine asigură în locul său interimatul la DNA. Pe situl revistasinteza.ro Vasile Sebastian-Dâncu publică editorialul Capitalismul românesc – o mare neînţelegere, în deschiderea noului număr al revistei Sinteza:

Văzut din multiple unghiuri, capitalismul românesc este un sistem hibrid, dar mai ales o copie, un împrumut neconvingător. Este raţional să credem că este un produs al unei etape istorice peste tot în lume.

Faptul că nu ne putem închipui nimic dincolo de el sau suntem inhibaţi să facem asta este o altă problemă.

Un interesant reportaj publică azi Actual de Cluj despre Institutul porților închise. În cuprinsul său, un interviu cu doamna Carmen Uscatu, fondatoarea fundației Dăruiește Viață, din care aflăm cum au încercat să inițieze la Cluj mai multe proiecte pentru bolnavii de cancer, dar s-au lovit de un zid impenetrabil.

Situl suporterilor CFR Cluj arată cum a reușit Billel Omrani să speculeze la maxim interesul mai multor cluburi pentru el, semnând duminică prelungirea contractului cu clubul din Gruia. Chiar dacă nu va continua în cele din urmă la Cluj, pierzând stagiul de pregătire, măcar francezul nu va întări o rivală la titlu.

 

De la stat la privat și-napoi

În anii `90 toată lumea vorbea de „privatizare”, un praf în ochii publicului aruncat de cei care nu știau pe ce să pună mâna mai întâi, să-și însușească. Au mușcat-o câțiva fraieri care și-au făcut firme și au plătit impozite la stat, ca să aibă primii cu ce să plătească polițiști să-i apere și procurori să-i „albească”.

Acum trendul s-a inversat, antreprenorii sunt „rara avis” și toată lumea visează la un post la stat, unde se zice că ar fi de-ajuns să te prezinți la program, să-ți faci orele de muncă și apoi s-aștepți ziua de leafă, care vine negreșit. Până și jurnaliștii din presa locală, câini de pază ai democrației și administrației, au ajuns să viseze la așa ceva. Am scris câte ceva despre asta aici.

O mică întâmplare a reținut atenția presei locale: Tiberiu Farcaș de la clujulcultural a candidat (singur) pentru un post de muzeograf. Mulți l-au invidiat pentru asta, chiar foștii săi colegi din presă. Dar cel mai mare opozant al său s-a dovedit Sergiu Leon Rus, fost judecător la Curtea de Apel Cluj și exclus de două ori din magistratură, care l-a făcut sinecurist wannabe:

Farcas este un incompetent notoriu, dezaxat si cu dificultati de invatare si redare, probleme reale si mari. Nu știe nici o limba straina, nu la nivel de termeni tehnici, cum se pretinde, ci nici la nivel de baza. Un ziarist poate fi muzeograf, fara indoiala, dar nu asta, care nu e nici ziarist, ci un accident istoric, si nu in conditiile astea de aranjament. Postul i l-a scos un amic care il si examineaza, pe pile, ca aranjament.

Asta ca dovadă că e greu pentru judecători să stea pe tușă, așa că judecă pe cine pot și ei, pe facebook 🙂

Moniseur Soirs

După aproape un an de tăcere, domnul care scrie pe blogul Soirs și-a reluat postările. Din câte am reușit să aflu până acum, Soirs este traducător din limba franceză. Rândurile sale ascund un romancier, căruia-i citesc blogul cu bucuria de a regăsi un autor valoros, de a citi o pagină bine scrisă, plină de conţinut.

„Notele scrise de el pe acest blog sunt mici bijuterii, exerciţii de hermeneutică de cea mai bună calitate. Un Camus balcanic altoit cu Houellebecq”, spunea cineva despre domnia sa. Subscriu 🙂

Mi-am făcut cont pe Patreon

La cererea publicului, mi-am făcut și eu cont pe cel mai popular site de susținere a creatorilor. Dacă apreciați ce/cum scriu, mă puteți susține cu 1 RON* pe Patreon. Doar Mălin Bot să aibă cont acolo, să mimeze jurnalismul independent? Și apoi, nu cred că acela e modelul de știri pe care vreți să le vedeți de-acum înainte…

Este o vorbă sau o așteptare prin blogosferă, circulă de o vreme încoace și sună cam așa:

Ești blogger, scrie ceva să mă râd.

Or, eu nici un îndârjit ca Mălin nu sunt, nici circar n-am de gând să devin, deși mi-e clar că audiența te modelează. Sunt câteva idei sau adieri de gânduri pe care-am să le las în continuare aici, pe blog, și unele forme incipiente de scrieri pe care am să le pun pe inimdecarte.ro, însă cele mai serioase proiectele ale mele le veți găsi de acum înainte doar pe Patreon.

Asta fiindcă am observat că oamenii nu citesc pe internet decât chestii cu care sunt dinainte de acord, așa că n-am de gând să tulbur eu aburii călduți din mintea serial-readerșilor. Am în lucru de aproape un an un roman polițist (despre cazul Omului cu ciocanul), și de mai bine de trei unul istoric (despre Transilvania) și o nuvelă SF. Sunt proiecte care stagnează și da, subscripția aceea infimă de 1 leu* m-ar putea face să le reiau.

* – nu există opțiune de 1 leu la americanii ăia, suma minimă e 1 $ (un dolar), sorry. Mă rog, atâta e și un ziar.

PS: poți să-ți faci și tu cont pe Patreon, durează 10 minute, click aici.

Gale, festivisme și amintiri

N-am asistat niciodată la vreo Gală de premiere de la TIFF. Exceptând Zilele filmului românesc și Premiul pentru debut, Competiția festivalului de film Transilvania mi s-a părut de la an la an tot mai slabă. Mi-au plăcut însă ultimele trei-patru Gale de deschidere, despre câteva am și scris pe blog. De la ediția XVII însă, genul ăsta de spectacol dispare, înlocuit de discursuri sforăitoare.

Sper să fie doar un intermezzo până ce organizatorii vor găsi altă formulă pentru festival, pentru că se pare fie că actuala era prea costisitoare, fie că s-au plictisit ei de ea. Tocmai acum când mi-am adus și eu fiica la gală, să vadă un spectacol, am asistat la lecții de cinema angajat – ținute noaptea, pe răcoare. Aici se pare că funcționează același principiu ca și la schimbarea brandului: la un moment dat, cei care se promovează ani la rând simt nevoia să schimbe ceva.

Momentul coincide însă cu cel în care publicul abia se familiarizează cu elementele de identificare a mărcii, iar schimbarea îl ia pe nepregătite – poate chiar îl derutează. În fine, toate schimbările astea pot fi cosmetizate, anunțând o ediție nostalgică, șamd. Până una-alta însă, e clar că festivalul trăiește din amintiri. Oricum fiecare Gală de deschidere (la care jumătate din participanți sunt invitați, iar cealaltă e formată din plătitori de bilete) a avut parte de discursuri bizare, dar ultima le-a cam întrecut pe toate.

Îmi amintesc de ediția a XIV-a când Tudor Giurgiu bătea apropo-uri tinerilor politicieni locali care îi tot cer invitații, și jumătate din Piață se foia pe scaune (pentru că rar de tot aluziile astea îi ating pe cei vizați). Despre ce era vorba? În acel an era programată nunta lui Mihai Seplecan, și tânărul prezident de Consiliu Județean rezervase Castelul Bonțida, punând în pericol weekendul la Castel devenit o tradiție pentru festival.

Totul a culminat cu telefonul secretarei de la CJ Cluj, întrebând când primesc invitațiile la TIFF 🙂